Ce înseamnă, de fapt, trei ani de așteptare pentru un pacient care are nevoie de tratament… acum? Pentru un om diagnosticat cu cancer, pentru un copil cu o boală rară sau pentru cineva care trăiește zilnic cu durere, cele 1.110 zile pe care România le înregistrează până la compensarea unui medicament inovator nu sunt doar o statistică dintr-un raport. Sunt luni și ani în care boala avansează, deși tratamentul există deja în alte state europene, dar rămâne inaccesibil în țara noastră. Raportul „Patients W.A.I.T. 2025” arată că România a ajuns pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește accesul la medicamente inovatoare, cu o rată de compensare de doar 17% și fără niciun medicament nou compensat dintre cele aprobate în 2023 și 2024.
În România, doar 28 dintre cele 168 de medicamente inovatoare aprobate la nivel european în perioada 2021-2024 erau compensate la începutul acestui an. Asta înseamnă o rată de compensare de 17% – de peste două ori sub media europeană și mult sub nivelul unor țări precum Cehia, Polonia sau chiar Bulgaria. În oncologie și bolile rare, aceste diferențe (doar unul din cinci medicamente aprobate ajunge efectiv la pacienții români) au un impact și mai dramatic pentru că fiecare zi contează. Aceste date au fost prezentate recent în cadrul unei conferințe organizată de Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), unde au fost făcute publice noile date ale raportului „Patients W.A.I.T. 2025” (Waiting to Access Innovative Therapies), realizat pentru Federația Europeană a Industriei și Asociațiilor Farmaceutice (EFPIA).
Dar dincolo de cifre și clasamente europene, conferința a fost, de fapt, despre costul timpului pierdut pentru un pacient. Despre cum arată viața atunci când boala evoluează, iar tratamentul întârzie. Despre diferența dintre a rămâne activ, a putea munci și a avea o viață normală sau a deveni dependent de familie și de sistemul social.
„Șansa mea – accesul la una dintre terapiile inovatoare”
„Eu am o problemă, care se numește artrită psoriazică și sunt afectate articulațiile mâinilor și cele coxo-femurale. Boala a debutat cu dureri foarte mari. Noaptea mă plimbam prin casă, schimbam pozițiile continuu și nu puteam dormi. Antiinflamatoarele veneau la pachet cu probleme gastrice foarte mari. Șansa mea a fost accesul la una dintre terapiile inovatoare. Astăzi pot să lucrez, pot să am o viață socială normală și să funcționez fără dureri”, și-a început discursul, în cadrul conferinței, Rozalina Lăpădatu, președinta Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA).
Astfel, pentru ea, accesul la un tratament inovator a însemnat diferența dintre o viață activă și una trăită în durere. Președinta APAA menționează că, fără acel tratament, ar fi ajuns, cel mai probabil, dependentă de familie și de sistemul social.
„Nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost viața mea dacă ar fi trebuit să aștept 3 ani pentru acel tratament. Ar fi fost un dezastru. Acum muncesc și am o viață normală. Fără tratament, probabil aș fi fost acasă, cu handicap și dependentă de ajutor social”, a adăugat Rozalina Lăpădatu. De asemenea, președinta APAA atrage atenția că un tratament întârziat înseamnă, în cele din urmă, costuri mai mari pentru întreaga societate: „Mutăm costurile din sănătate în zona socială. (…) Povara nu mai este doar a pacientului, ci și a familiei și a întregii societăți.”
Accesul la tratament nu e doar supraviețuire
Dincolo de statistici, pacienții încearcă să explice de ani de zile același lucru: accesul la tratament nu înseamnă doar supraviețuire. Înseamnă capacitatea de a continua să muncești, să fii independent și să nu devii o povară pentru familie sau pentru sistemul social.
Pentru pacienții cu boli rare sau cu cancer, fiecare an pierdut poate avea consecințe directe asupra evoluției bolii. Luminița Vâlcea, director executiv al Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), spune că doi sau trei ani de așteptare nu înseamnă doar birocrație sau întârzieri administrative, ci ani în care boala avansează și reduce șansele pacienților la o viață normală. „Trei ani înseamnă foarte mult pentru orice pacient cronic, inclusiv pentru cei cu boli rare. Sunt ani pierduți în care boala ajunge într-un stadiu mult mai grav, iar tratamentul va da rezultate mai slabe. La unii evoluția este lentă, dar la alții este foarte accelerată”, a explicat ea.
Cele mai mari blocaje în accesul la tratamente, subliniază reprezentanta COPAC, rămân în oncologie și boli rare, exact domeniile în care timpul face diferența dintre un tratament eficient și o boală care scapă de sub control: „Un pacient cu cancer, dacă îl descoperi în stadiu 1 sau 2, îl tratezi într-un fel și poate să aibă mai mulți ani de viață sau chiar să se vindece. Dar dacă îl mai lași 2 ani, cu siguranță ajunge în stadiu 3. Iar noi nu ne permitem să facem asta.”
Luminița Vâlcea atrage atenția că România funcționează încă într-un sistem „reactiv”, în care pacientul este lăsat de multe ori să se descurce singur după diagnostic, fără programe de prevenție, fără un traseu clar și fără sprijin real din partea sistemului.
„România are nevoie de o strategie pe termen lung”
Și Radu Gănescu, președintele COPAC, spune că datele din raport arată o problemă mai profundă: Sănătatea nu este tratată ca o prioritate. „Inovația și accesul la inovație nu sunt un privilegiu. Sunt o normalitate și o necesitate. Tot ceea ce se investește în sănătate se vede în societatea pe care o avem. Se vede în numărul persoanelor cu dizabilități, în numărul celor care nu mai pot munci și au nevoie de sprijin social”, a declarat acesta.
Președintele COPAC susține că România are nevoie de o strategie pe termen lung pentru sănătate și că soluțiile nu pot veni doar din partea pacienților sau a industriei farmaceutice, fără implicarea autorităților: „Trebuie să stăm la masă și să discutăm cu autoritățile. Sunt alte țări care au avut strategii pe 10 ani în ceea ce privește sistemul de sănătate și nu le-au făcut pentru că au descoperit problemele acum, ci pentru că au înțeles că sănătatea este o prioritate.”
Cel mai lung timp de așteptare din UE
Datele din raportul „Patients W.A.I.T. 2025” confirmă, de altfel, experiențele despre care au vorbit reprezentanții pacienților în cadrul conferinței. România are cel mai lung timp de așteptare din Uniunea Europeană pentru accesul la medicamente inovatoare și rămâne mult în urma statelor din regiune, mai ales în oncologie și boli rare.
Dr. Ioana Bianchi, director Relații Externe ARPIM, spune că decalajul față de țările din Europa Centrală și de Est devine tot mai evident, deși acestea au pornit de la provocări similare, dar au reușit să accelereze accesul pacienților la tratamente.
„Țări precum Austria, Bulgaria sau Polonia se situează peste media europeană. Rata de compensare din aceste țǎri, care este de peste 45% (media la nivel european), este de doar 20% în România, de cel puțin două ori mai mică decât în țările din jurul nostru. De altfel, observăm că Bulgaria începe să urce tot mai mult în acest clasament, cu o rată de compensare de peste 50%, apropiindu-se chiar de 60%”, a subliniat dr. Ioana Bianchi.
Situația este și mai dificilă în oncologie, unde România compensează doar 11 dintre cele 56 de medicamente aprobate în perioada analizată, iar timpul mediu de acces ajunge la 1.060 de zile, față de media europeană de 655 de zile. Pentru bolile rare, doar 13 dintre cele 66 de tratamente aprobate european sunt compensate în România. Potrivit reprezentantei ARPIM, problema nu ține doar de procedurile administrative, ci și de modul în care este finanțat sistemul.
Nivelul redus al investițiilor în sănătate
România cheltuiește doar 138 de euro pe cap de locuitor pentru medicamente compensate, cu aproape 40% sub media Europei Centrale și de Est și la mai puțin de o treime din nivelul statelor vest-europene.
Dr. Radu Rășinar, președintele ARPIM, a continuat discuția despre nevoia unei schimbări structurale în sănătate și despre efectele pe care lipsa accesului la tratamente inovatoare le produce nu doar asupra pacienților, ci și asupra întregului sistem medical. „Dacă nu ai acces la medicamente inovatoare, ai un sistem mai puțin eficient, care consumă mai multe resurse pentru a rezolva probleme pe care alte state le gestionează mai eficient. În România, 42% din cheltuielile din sănătate merg către sectorul spitalicesc, adică către pacienți ajunși în faze avansate ale bolii”, a explicat el.
Potrivit președintelui ARPIM, una dintre cauzele principale ale întârzierii compensării medicamentelor inovatoare rămâne nivelul redus al finanțării din sănătate: „România are o cheltuială medie pe cap de locuitor pentru sănătate de aproximativ 1.800 de euro, în comparație cu media europeană de 3.800. (…) Sănătatea este o investiție, atât în viața pacienților, cât și în competitivitatea unei țări. Pacienții români au dreptul la standardul european de tratament.”
Știința evoluează, accesul întârzie
Ideea nevoii unei strategii pe termen lung pentru sănătate și acces la inovație a fost continuată și de Claudiu Cheleș, vicepreședinte ARPIM, care a vorbit despre faptul că România nu mai poate funcționa doar din măsuri punctuale sau soluții temporare, într-un context în care medicina și dezvoltarea științifică evoluează rapid. „2030 este foarte aproape de noi. Trebuie să abordăm o strategie, poate pentru 10 ani, poate pentru 20 de ani, așa cum au făcut și celelalte țări, cunoscând realitatea și dezvoltarea științifică, cât și resursele posibile pe plan național”, a declarat acesta.
Claudiu Cheleș a explicat că accesul mai rapid la tratamente inovatoare nu ține doar de finanțare, ci și de capacitatea statului de a construi politici predictibile și parteneriate reale între autorități, industrie și sistemul medical.
„Punerea laolaltă a resurselor, a cunoștințelor, a datelor și a evaluărilor, alături de bunele practici la nivel european și de rezultatele studiilor clinice efectuate în România, poate contribui la creșterea predictibilității. A fost deja menționată necesitatea unei planificări bugetare proactive și a unor politici de preț sustenabile, care să permită atragerea de investiții suplimentare și să susțină în continuare prezența moleculelor inovatoare în România”, a declarat vicepreședintele ARPIM.
Finanțare predictibilă și acces mai rapid la tratamente
Printre soluțiile propuse de ARPIM se numără dezvoltarea unui cadru predictibil de finanțare pentru medicamente inovatoare, modernizarea procesului de evaluare a terapiilor noi și reforma mecanismului de clawback, despre care reprezentanții industriei spun că afectează accesul pacienților la tratamente.
Dar, dincolo de strategiile discutate și de modelele europene invocate în conferință, mesajul care a rămas cel mai puternic a fost cel al pacienților: pentru ei, timpul nu se măsoară în rapoarte, procente sau proceduri administrative. Se măsoară în durere, în boală care avansează și în șanse pierdute în timp ce tratamentul există deja în alte țări europene.
Articol susținut de ARPIM
