Bolojan spune că Grindeanu are „două posibilități”. „Dacă au avut majoritate să demoleze un guvern, PSD și AUR au o majoritate să poată forma un guvern”

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

„PNL a decis, nu mai putem lucra cu astfel de oameni”, a declarat Ilie Bolojan, premierul demis prin moțiunea de cenzură PSD-AUR, miercuri, lansând noi critici la adresa conducerii PSD, despre care susține că poartă „responsabilitatea totală pentru această criză”.

În emisiunea Observator de la Antena 1, miercuri, la o zi după moțiune, liderul PNL a declarat că „AUR și PSD au dovedit că dacă au avut o majoritate să demoleze un guvern înseamnă că au o majoritate să poată forma un guvern”.

„Au două posibilități. Să vină cu o soluție, dacă au demolat. Foarte bine dacă au o soluție, avem nevoie de guverne care să păstreze echilibrele, să lucreze. Dacă nu au o soluție, atunci să aibă măcar decența să spună, «n-avem o soluție, îi lăsăm pe alții»”, a spus Ilie Bolojan.

Liberalul susține că „responsabilitatea totală pentru această criză este la Partidul Social Democrat și la oamenii care conduc acest partid” și a spus că liderul PSD, Sorin Grindeanu, trebuie să dea dovadă de „responsabilitate și decență”.

„Cunosc foarte mulți oameni din Partidul Social Democrat, oameni onești, oameni cinstiți, care își văd de treabă, la primăriile de unde sunt, la consiliile județene, în Parlament, dar care au trebuit să se alinieze acestei decizii luate de oameni din conducerea PSD. Acești oameni, inclusiv domnul Grindeanu, trebuie să aibă responsabilitatea și decența, dacă tot au demolat un guvern, să vină să spună, «uite, asta e soluția noastră»”, să își asume acest lucru”, a continuat Ilie Bolojan.

Bolojan: Am vorbit cu Nicușor Dan înainte de moțiune

Premierul demis a precizat că a vorbit cu șeful statului înainte de moțiunea de marți, dar că apoi nu au mai avut loc discuții între ei.

„Am vorbit cu dânsul înainte de moțiunea de cenzură și, cu siguranță, vor fi consultările în zilele următoare și vom discuta (…). De la moțiune până în momentul de față, nu am discutat cu dânsul (…). În zilele următoare înțeleg că vor fi aceste consultări”, a adăugat Ilie Bolojan.

El a reiterat că „plecarea unui om sau a unui guvern nu rezolvă problemele” cu care se confruntă România, de la „deficitele mari” și până la faptul că „economia europeană este într-o zonă de stagnare” și „astăzi nu ne mai tractează.

„Aceste probleme rămân. Acum, sigur, România are nevoie de o guvernare care să funcționeze, pentru că avem câteva urgențe”, a subliniat Ilie Bolojan.

Deciziile luate în partidele din fosta coaliție după moțiune

Marți seară, după ce Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiunea de cenzură PSD-AUR, conducerea PNL a votat în unanimitate pentru trecerea partidului în opoziție. Un grup din conducere, printre care Cătălin Predoiu, a ieșit din sală, înainte de vot.

Ședința liberalilor a durat peste cinci ore. Potrivit surselor HotNews, intrarea în opoziție a fost decisă în unanimitate, cu 50 de voturi, însă patru liberali nu au votat.

O ședință a avut marți seară și USR, iar președintele partidului, Dominic Fritz, a anunțat că formațiunea îl va susține în continuare pe Ilie Bolojan, urmând să aibă o discuție cu liderul PNL „despre cum ne putem coordona pașii în această criză”.

Mandatul cu care va merge USR la negocierile cu Nicușor Dan, a mai spus Fritz, este acela „că nu ne vom putea întoarce la masa negocierilor cu PSD. Și doi: îi vom spune că ne vom coordona foarte strâns cu PNL pentru a evalua opțiunile de viitor”.

Surse din PSD au declarat pentru HotNews că social-democrații nu se grăbesc să ia o decizie privind o formulă de guvernare și „așteaptă câteva zile să se calmeze lucrurile”. Miercuri, la Euronews, Sorin Grindeanu a afirmat că partidul este deschis tuturor formelor în care poate continua colaborarea cu partidele din fosta coaliție. Anterior, într-o declarație la Parlament, secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a vorbit despre două opțiuni: reluarea coaliției fără Bolojan sau trecerea în opoziție a PSD.

Anunțul lui Nicușor Dan

Marți seară, în primele sale declarații moțiune, Nicușor Dan a vorbit despre consultările care urmează și a spus că „la capătul acestor proceduri vom avea un guvern pro-occidental”.

„Vom avea un nou guvern într-un termen rezonabil. Exclud, deci, scenariul alegerilor anticipate. Și subliniez: la capătul acestor proceduri vom avea un guvern pro-occidental. Cu calm vom trece prin asta”, a declarat președintele.

Nicușor Dan a început miercuri discuțiile informale cu șefii partidelor din fosta coaliție,potrivit surselor TVR. Astăzi, șeful statului s-a întâlnit cu liderul USR, Dominic Fritz, conform unor surse politice citate de Agerpres.

spot_img