Bolsonaro a plecat vineri din Brazilia spre Statele Unite, cu două zile înainte de încheierea mandatului

Jair Bolsonaro, care nu l-a felicitat niciodată pe Luiz Inacio Lula da Silva pentru victorie, nu este aşteptat să fie prezent duminică la ceremoniile de învestire a noului preşedinte, căruia ar fi trebuit să îi înmâneze eşarfa prezidenţială, conform protocolului.

Solicitată de AFP, preşedinţia nu a dorit să confirme această informaţie.

Vicepreşedintele Hamilton Mourao este preşedinte interimar şi va ţine un discurs sâmbătă seara, a anunţat radioul naţional RNR.

După ce şi-a luat rămas bun de la susţinătorii săi în direct pe reţelele de socializare, dar fără a menţiona o plecare, Jair Bolsonaro s-a urcat la bordul unui avion al forţelor aeriene în jurul orei 14.00, au relatat O Globo, CNN Brasil, Estadao şi site-ul de ştiri UOL.

Avionul său militar, identificat prin codul BRS1, a aterizat sâmbătă în oraşul Orlando din Florida, potrivit site-ului FlightAware.

Secretariatul General al Preşedinţiei a autorizat ieşirea din teritoriu a membrilor personalului însărcinat cu securitatea “viitorului fost preşedinte” pentru o deplasare la Miami “în perioada 1-30 ianuarie 2023”, potrivit Monitorului Oficial de vineri.

Ar fi pentru prima dată din 1985 încoace când un preşedinte brazilian demisionar nu îi înmânează succesorului său eşarfa prezidenţială. În acel an, ultimul preşedinte al dictaturii militare instaurate în 1964, generalul João Figueiredo, a refuzat să participe la ceremonia de învestire a succesorului său, José Sarney.

De la victoria lui Lula, Jair Bolsonaro a trăit aproape izolat şi s-a închis în sine, dând diverse semne de depresie, relatează AFP.

Pentru analistul Créomar de Souza, plecarea lui Jair Bolsonaro în Statele Unite are aspectul unei “evadări”, dar şi al unei “negări a realităţii”. Dar este, de asemenea, “o tentativă de delegitimare a rezultatului (alegerilor) şi a viitorului guvern”, adaugă analistul.

Mai devreme, preşedintele brazilian şi-a luat rămas bun de la susţinătorii săi, vorbind pentru prima dată de la înfrângerea în alegeri pe reţelele de socializare – unde a fost omniprezent timp de patru ani – şi şi-a şters câteva lacrimi. “Pământul nu va înceta să se învârtă la 1 ianuarie (…) Avem un mare viitor în faţa noastră”, a spus Bolsonaro: “Pierdem bătălii, dar nu pierdem războiul.

El s-a adresat direct adepţilor săi care continuă să stea în faţa cazărmilor sau a sediilor armatei din Brasilia şi din alte oraşe pentru a cere o intervenţie militară care să împiedice preluarea mandatului de către Lula. “Nu am crezut niciodată că voi ajunge aici”.

Preşedintele a condamnat pentru prima dată o tentativă de atentat comisă de unul dintre susţinătorii săi, care a plasat un dispozitiv exploziv într-o cisternă în apropierea aeroportului din Brasilia pentru a “crea haos” înainte de învestirea lui Lula.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.

Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *