Boris Johnson: Marea Britanie va fi ”deschisă, generoasă și orientată spre exterior” – International

Premierul britanic Boris Johnson a salutat joi ieșirea Regatului Unit de pe piața unică europeană ca fiind un „moment incredibil”, asigurând că țara sa va fi „deschisă, generoasă și orientată spre exterior”, potrivit AFP.

“Este un moment uimitor. Avem libertatea în mâinile noastre și depinde de noi să profităm la maximum”, a spus Boris Johnson în discursul său de Anul Nou.

După o jumătate de secol de integrare europeană, Brexit-ul devine o realitate pentru Regatul Unit, care a părăsit oficial UE la 31 ianuarie, dar a beneficiat de o perioadă de tranziție pentru a amortiza șocul.

Boris Johnson speră, de asemenea, să adune laolaltă britanicii și să refacă unitatea țării, puternic afectată de Brexit, Irlanda de Nord și Scoția votând majoritar împotriva părăsirii UE.

„Cred că instinctul copleșitor al oamenilor din această țară va fi să se reunească într-un Regat Unit unde Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord lucrează împreună pentru a-și exprima valorile lumii întregi”, a estimat șeful guvernului conservator, marele arhitect al Brexitului.

„Un Regat Unit deschis, generos, orientat spre exterior, internaționalist și care practică liberul schimb”, a continuat el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *