Fost șef de top al City Insurance face milioane din datoriile liderului RCA către service-uri ● Șeful monopolului de stat al sării, revocat cu argumente imobiliare ● Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori ● Cel mai fericit infirmier ● Nebuloasa deceselor COVID-19. Raportează DSP-urile diferit de spitale? ●Ce spune agenția ● Topul băncilor la finalul anului pandemiei ● Premiile Superscrieri 2021: Cele mai bune materiale jurnalistice din perioada pandemiei.
Șeful monopolului de stat al sării, revocat cu argumente imobiliare. Directorul general al companiei de stat Societatea Națională a Sării (Salrom), Cătălin Constantin Radu, a fost revocat din funcție de către Consiliul de Administrație al monopolului de facto pe exploatarea minieră a resurselor românești de sare cu un document în care este invocată inițiativa sa de a muta sediul administrativ din București al societății din locația actuală, din Splaiul Unirii, într-una de pe strada Mihai Eminescu, cu argumentul că ar fi fost fără acordul CA-ului și al acționarilor. Radu fusese numit în funcție în iulie anul trecut, venind la Salrom din poziția de consilier superior la Direcția Teritoriu a Consiliului Concurenței, unde anterior ocupase și postul de consilier la cabinetul președintelui instituției, Bogdan Chirițoiu. Contactat de Profit.ro, Cătălin Constantin Radu nu a trasmis nicio reacție până în momentul publicării acestui articol, scrie Profit.ro
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori. Contractele de leasing nu mai sunt considerate titluri executorii, iar perioada în care un operator de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni, potrivit unei legi publicate vineri în Monitorul Oficial. Prevederile sale se aplica începând de azi.
Vorbim, mai exact, de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, lege ce prevede scoaterea caracterului executoriu al contractelor de leasing atunci când locatarul/utilizatorul e consumator. Asta înseamnă, practic, o îngreunare a procedurilor de executare silită contra împrumutaților, pentru că societățile de leasing vor trebui să se treacă prin instanță, mai întâi, pentru a putea executa silit consumatorul.
Notă: atunci când un contract e titlu executoriu, executarea silită se face mult mai ușor, anunță Avocatnet.ro
Cel mai fericit infirmier . Abandonat de părinți, Gabriel Ali și-a petrecut copilăria în orfelinatele comuniste. La 18 ani, când statul l-a lăsat din grijă și l-a forțat să plece în lume și să-și caute un rost, Ali habar nu avea încotro s-o apuce. În primele luni a dormit lângă gardul orfelinatului unde își trăise prima parte din viață.
După o vreme, Ali și-a făcut curaj și a hotărât că poate să se descurce de unul singur, însă nu acesta e adevăratul miracol. Miracolul este că, atunci când s-a ridicat de lângă gard și a decis să plece în lume, Ali s-a uitat spre orfelinatul copilăriei și a hotărât să ia cu el doar amintirea oamenilor care îl ajutaseră să supraviețuiască. În loc să plece încărcat de ură, frustrări și deznădejde, a plecat fixându-și acest motto pe care l-a respectat pentru tot restul vieții: „Cum alţii au avut grijă de mine, aşa vreau şi eu să am grijă de oameni“, scrie Recorder.ro
Nebuloasa deceselor COVID-19. Raportează DSP-urile diferit de spitale? Până în prezent, numărul oficial al deceselor persoanelor diagnosticate cu SARS – CoV este 26.381. Acesta ar putea fi însă mult mai mare, după cum susține fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu. De unde ar putea proveni diferența? Directorii de spitale și șefii de DSP-uri cu care a stat de vorbă Europa Liberă susțin că nu există diferente între platformele de raportare, dar că, eventual, acestea ar putea proveni din orele diferite de declarare și înregistrare a deceselor.
De exemplu, în fiecare zi, oficial, numărul deceselor este cel înregistrat până la ora 10.00, potrivit datelor publicate de Grupul pentru Comunicare Strategică. De exemplu, numărul deceselor înregistrat în 19 aprilie este cel raportat începând cu ora 10 din 18.04.2021 până la ora 10.00 de azi – 149 de decese. Dar ora 10 este orientativă pentru că unele spitale nu țin cont de ea, după cum arată directorii DSP-urilor consultați de Europa Liberă.
Ce spune agenția. Agenția Standard & Poor’s a dat economiei românești un balon de oxigen. La sfârșitul săptămânii trecute, agenția de rating a luat decizia de a îndepărta puțin România de „junk”, prin îmbunătățirea perspectivei asupra economiei de la negativ la stabil. A fost o veste bună care a venit destul de surprinzător, dacă ne gândim că existau chiar temeri că ar putea avea loc o retrogradare a ratingului. Dar, ratingul suveran a fost păstrat la ultima treaptă recomandată pentru investiții, în monedă locală și străină, pe termen scurt și lung.
Care a fost argumentul important care a dus la îmbunătățirea perspectivei asupra economiei? Elementul cheie, se arată în comunicatul agenției de rating, a fost renunțarea la majorarea cu 40% a pensiilor. A fost o decizie care a confirmat că guvernul este hotărât să țină sub control deficitul bugetar cu care se confruntă. De altfel, S&P ia în calcul ambițiile de reformă declarate de guvern, dar și revenirea la un ritm bun de creștere economică, potrivit RFI.ro
Superscrierea anului sau Superscrierea de 10, pentru că este a 10-a ediție a premiilor, a fost câștigată de campania „Apă de băut”, realizată de Alex Nedea și David Muntean, de la Recorder.
La capitolul ”Investigație”, locul 1 a fost împărțit de ancheta ”Blândețea zeiței legate la ochi”, care a pornit de la faptul că din 5 infracțiuni sexuale sesizate la Poliție, 4 sfârșesc fără dispoziția de trimitere în judecată a unui agresor. Anchetă realizată de Vlad Stoicescu, Diana Oncioiu, Jakab Villő Hanga, Andreea Pavel, Cristian Leonte, Ionuț Benea, Tudor Chiriac și Vasile Hotea-Fernezan, care reprezintă site-ul Dela0. Celălalt Loc 1 a fost acordat Roxanei Garaiman, de la RISE Project, pentru seria ”Clan City”, potrivit Europa FM





