Cadre medicale de la spitalul din Caracal internate cu COVID-19 îşi ajută colegii în tratarea pacienţilor cu coronavirus – Coronavirus

Cadrele medicale de la Spitalul din Caracal care sunt internate în unitatea sanitară cu COVID-19 îşi ajută colegii care au în grijă ceilalţi pacienţi internaţi după ce au fost infectaţi cu noul coronavirus. Pe lângă ajutorul acordat colegilor, cadrele medicale sunt un “sprijin moral” care “contează foarte mult”, spune directorul medical al unităţii sanitare, Alexandra Popa.
Cadrele medicale de la Spitalul Municipal din Caracal care au fost diagnosticate cu COVID-19 şi care s-au internat în spital având forme uşoare îşi ajută colegii la gestionarea cazurilor celorlalţi pacienţi cu aceeaşi boală.
Ea a precizat că tratamentul pentru pacienţi este stabilit de medicul curant, însă sprijinul celor calificaţi şi care sunt internaţi este foarte important. Directorul medical al unităţii sanitare a precizat că, nu în ultimul rând, important este sprijinul moral.
“Pentru pacienţi chiar contează sprijinul moral, contează foarte mult. Atunci când un medic sau asistentă îi susţine moralul e altfel decât atunci când un coleg pacient face acest lucru”, a adăugat medicul Alexandra Popa.
De la debutul pandemiei, Spitalul Municipal Caracal s-a confruntat cu probleme privind infectarea în rândul personalului medical. Astfel, 48 de medici, asistente şi îngrijitoare au fost infectaţi cu SARS-CoV.2. Trei cadre medicale sunt în prezent internate în spital, a precizat directorul medical al unităţii.