Camera Reprezentanților din SUA aprobă un pachet de ajutor militar de 14,5 miliarde de dolari pentru Israel / Biden amenință cu veto dacă Ucraina e exclusă

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Camera Reprezentanților din SUA a adoptat joi un plan republican de acordare a unui ajutor de 14,3 miliarde de dolari Israelului în lupta împotriva Hamas, în ciuda insistențelor democraților care insistau că nu va trecer în Senat și a promisiunii Casei Albe de a se opune prin veto, potrivit Reuters.

Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților Foto: – / Shutterstock Editorial / Profimedia

Măsura a trecut cu 226 la 196, în mare parte pe linie de partid, majoritatea republicanilor susținând proiectul de lege, iar majoritatea democraților opunându-se.

Introducerea proiectului de lege a fost prima acțiune legislativă majoră sub conducerea noului președinte republican al Camerei, Mike Johnson.

Președintele Joe Biden a amenințat cu un veto, iar senatorul Chuck Schumer, liderul majorității din Senatul controlat de democrați, a declarat că nu va supune legea la vot.

Biden a cerut Congresului să aprobe un pachet mai amplu de cheltuieli de urgență în valoare de 106 miliarde de dolari, care include fonduri pentru Israel, Taiwan și Ucraina, precum și ajutor umanitar.

Schumer a declarat că Senatul va lua în considerare un proiect de lege bipartizan care să abordeze prioritățile mai largi.

Proiectul de lege al Camerei ar oferi miliarde de dolari pentru armata israeliană, inclusiv 4 miliarde de dolari pentru achiziționarea sistemelor de apărare Iron Dome și David’s Sling pentru a contracara amenințările cu rachete cu rază scurtă de acțiune, precum și unele transferuri de echipamente din stocurile americane.

„Acesta este primul pas în acest proces și îi îndemn pe colegii mei să mi se alăture în susținerea proiectului de lege, astfel încât să putem trimite fonduri în Israel cât mai curând posibil”, a declarat reprezentanta Kay Granger, care prezidează Comisia pentru credite a Camerei Reprezentanților, în timpul dezbaterii asupra legislației.

Republicanii au o majoritate de 221-212 în Cameră, dar democrații lui Biden controlează Senatul cu 51-49. Pentru a deveni lege, proiectul de lege ar trebui să treacă atât de Cameră, cât și de Senat și să fie semnat de Biden.

spot_imgspot_img