Comportamentul prezentatoarei Jessica Mulroney este „în contradicție cu angajamentul nostru față de diversitate și egalitate”, a declarat joi televiziunea CTV.
Canalul a anunțat eliminarea reality show-ului său, „I Do, Redo”, care se desfășura în jurul temei căsătoriei.
Conflictul a început după ce bloggerul Sasha Exeter a lansat un „apel general la acțiune” pentru ca ”influenserii” să se mobilizeze în sprijinul protestelor organizate în onoarea lui George Floyd.
„Uite, nu spun că Jess este rasistă, dar iată ce voi spune: este foarte conștientă de bogăția, puterea și privilegiile care vin din culoarea pielii”, a spus Sasha Exeter.
„Jessica nu și-a folosit niciodată vocea pentru a susține mișcarea și nici nu a înțeles de ce ar trebui să o facă”, a spus ea, adăugând că vedeta este „cea mai bună prietenă a uneia dintre cele mai cunoscute femei negre din lume”, Meghan Markle.