Canada oprește exporturile de arme în Israel

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Canada va înceta să mai trimită arme Israelului, a anunţat marţi o sursă guvernamentală canadiană care a precizat că Ottawa a exportat doar arme „neletale” de la începutul conflictului dintre Israel şi Hamas, notează AFP.

Justin TrudeauFoto: Andrej Ivanov / AFP / Profimedia

„Suntem într-o situaţie în care realitatea de pe teren nu ne mai permite” să exportăm arme, a declarat această sursă pentru AFP.

Licenţele de vânzare de arme acordate de Canada încă de la începutul conflictului dintre Israel şi Hamas în urmă cu cinci luni vizau doar exportul de echipamente neletale, a adăugat aceeaşi sursă precizând că din ianuarie nu s-au făcut exporturi.

Printre aceste arme „neletale” se numără „instrumente de comunicare”, a mai indicat sursa.

Afirmând dreptul Israelului de a se apăra, premierul Justin Trudeau a adoptat în acelaşi timp o poziţie din ce în ce mai critică cu privire la operaţiunea militară desfăşurată de armata israeliană în Fâşia Gaza, după atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie.

Luni seara, parlamentul canadian a adoptat o moţiune fără caracter obligatoriu prin care cere comunităţii internaţionale să acţioneze în favoarea unei soluţii cu două state pentru a rezolva conflictul.

Potrivit Radio Canada, Ottawa a exportat echipamente militare în Israel în valoare de peste 21 de milioane de dolari canadieni în 2022 şi de 26 de milioane în 2021. Acest lucru plasează Israelul printre primele 10 destinaţii pentru exporturile de arme canadiene.

Problema livrării de arme către Israel a declanşat proceduri judiciare în mai multe ţări din întreaga lume.

În Canada, o coaliţie de avocaţi şi cetăţeni de origine palestiniană a depus o plângere la începutul lui martie împotriva guvernului de la Ottawa, vizând să suspende exporturile de arme către Israel.

Aceştia acuză ţara de încălcarea dreptului internaţional, dar şi a legii sale interne privind exporturile de arme, potrivit AFP.

spot_imgspot_img