Capsula echipată de SpaceX va reveni pe Pământ pe 2 august – Tehnologie

Cei doi astronauți americani care au ajuns pe Stația Spațială Internațională (ISS) la bordul capsulei SpaceX Dragon în mai vor pleca pe 1 august, a anunțat vineri șeful Nasa, potrivit AFP.

„Ne îndreptăm spre 1 august când nava spațială SpaceX Dragon Endeavour va părăsi Stația Spațială”, a declarat Jim Bridenstine. “Amerizarea este programată pentru 2 august. Data exactă va depinde de vreme.”

Bob Behnken și Doug Hurley au fost lansați pe 30 mai din Florida de o rachetă SpaceX, devenind primii astronauți trimiși pe Stația Spațială de o companie privată, sub contract cu Nasa.

Numele dat capsulei este inspirat de două elemente, au spus astronauții: cuvântul englez „endeavour” care s-ar traduce în română prin strădanie/tentativă/năzuință, dar și denumirea purtată de naveta spațială cu care cei doi astronauți au mai zburat în spațiu în trecut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *