Statele Unite nu au decis că armata privată rusă Wagner Group este o „organizație teroristă străină”, în ciuda acțiunilor sale în curs în Ucraina, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, relatează Reuters.
Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor din grupul rus WagnerFoto: AFP / AFP / Profimedia
„Nu am luat o astfel de hotărâre și nu am ce să vă prezint despre asta”, a spus Kirby reporterilor la un briefing la Casa Albă.
El a adăugat că grupul paramilitar continuă să încerce să preia controlul asupra orașului Bahmut din estul Ucrainei și continuă „să arunce o mulțime de corpuri de prizonieri în acea luptă”.
Statele Unite au desemnat, pe 26 ianuarie, în mod oficial, compania militară Wagner ca organizație criminală transnațională, înghețându-i activele americane ca urmare a acțiunilor acesteia de a ajuta armata rusă în războiul din Ucraina.
Departamentul de Trezorerie al SUA a declarat că a desemnat Wagner Group drept „organizație criminală transnațională semnificativă” ca parte a acțiunii care vizează zeci de persoane și entități într-un efort de a diminua capacitatea Rusiei de a susține războiul.
„Personalul Wagner s-a implicat într-un tipar continuu de activități criminale grave, inclusiv execuții în masă, viol, răpiri de copii și abuz fizic în Republica Centrafricană (RCA) și Mali”, a declarat Trezoreria într-un comunicat.
Urmărește ultimele evoluții din a 421-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.





