Cătălin Chirilă, vicecampion mondial în proba de canoe simplu 500 m

Cătălin Chirilă a cucerit medalia de argint în proba de canoe simplu pe 500 metri, sâmbătă, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Halifax (Canada).

Catalin ChirilaFoto: Facebook – Federatia Romana de Kaiac Canoe

Sportivul nostru a fost cronometrat cu timpul de 1 min 56 sec 51/100, fiind devansat de brazilianul Isaquias Santos, 1 min 54 sec 59/100. Al treilea a fost cehul Martin Fuksa, înregistrat cu timpul de 1 min 56 sec 79/100.

Isaquias Santos a cucerit aurul la JO 2020 în proba de canoe simplu pe 1.000 m, având şi trei titluri mondiale la canoe simplu pe 500 m.

Martin Fuksa are şi el două titluri mondiale la canoe simplu pe 500 m.

Ultima medalie românească la Mondiale data din 2017, la Racice (Cehia), când Victor Mihalachi şi Leonid Carp au cucerit argintul la canoe dublu în proba de 500 m.

Cătălin Chirilă este calificat şi în finala de la canoe simplu pe 1.000 m, care va avea loc duminică.

România a deplasat şase sportivi, conduşi de antrenorul principal Florin Popescu, la Mondialele de la Halifax, având ca obiectiv o clasare pe locurile 4-6 şi una pe locurile 6-9, scrie Agerpres.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *