Ce a declarat Gabriela Ruse după ce a devenit campioană la Hamburg – Tenis

Gabriela Ruse (23 de ani) se află în cel mai frumos moment de până acum al carierei, sportiva noastră reușind să câștige turneul de la Hamburg (WTA 250). Vizibil emoționată după acest succes, Gabriela a vorbit și în limba română.

Ce a spus noua campioană de la Hamburg – Gabriela Ruse


“Este foarte greu pentru mine să vorbesc acum. Felicitări pentru Andrea. A fost o plăcere să joc împotriva ei în finală. Mulţumesc sponsorilor, copiilor de mingi, tuturor celor care au venit aici ca să mă susţină, şi celor veniţi din România” – Gabriela Ruse.

A continuat apoi în limba română


“Vă mulţumesc foarte mult, a însemnat foarte mult pentru mine că aţi venit astăzi şi m-aţi susţinut” – Gabriela Ruse.

“Nu este uşor să lucrezi cu mine. Mulţumesc mult antrenorului meu, familiei mele. Sunt foarte fericită că am obţinut primul titlu aici la Hamburg. Şi eu am vorbit cu antrenorul meu după antrenament. I-am spus că vreau să joc cel mai bun tenis aici. Am câştigat, aşa că sunt foarte fericită”, a adăugat sportiva noastră, citată de News.ro.

De știut:

  • În urma câștigării turneului de la Hamburg, Gabriela Ruse va înregistra un salt important în ierarhia mondială, urmând ca de luni, 12 iulie, să se afle pe locul 131 sau 132. Ea îşi depăşeşte cea mai bună clasare din carieră, locul 159 WTA.
  • De asemenea, Gabriela va primi € 23.548 și 280 de puncte în clasamentul mondial de simplu.

S-ar putea să te intereseze și:

Gabriela Ruse, salt important în clasamentul WTA după ce a câștigat turneul de la Hamburg

Gabriela Ruse, campioană la Hamburg – Primul titlu WTA al carierei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *