Ce este “lobby-ul armelor” din Statele Unite și cât de puternic este acesta

Masacrul de la o școală primară din Texas a atras din nou atenția asupra puternicului lobby al armelor de foc din Statele Unite, iar oficialii democrați au acuzat legislatorii republicani că sunt în slujba unor interese influente în favoarea armelor de foc, despre care spun că au blocat reformele naționale privind armele de foc, scrie Al Jazeera.

Clienta la magazin de arme din FloridaFoto: Douglas R. Clifford / Zuma Press / Profimedia

Preşedintele american Joe Biden, vizibil marcat, a lansat marţi un apel la a “înfrunta lobby-ul armelor” astfel încât să fie luate măsuri de reglementare, în timp ce America reintră în coşmarul recurent al atacurilor armate în şcoli, notează AFP. “Când, în numele lui Dumnezeu, vom ține piept lobby-ului pentru arme de foc?”, s-a întreabt el.

Fostul președinte Barack Obama, care era în funcție când un bărbat înarmat a ucis 20 de copii și șase adulți la Școala Elementară Sandy Hook din Newtown, Connecticut, în 2012, a declarat că SUA “sunt paralizate, nu de frică, ci de un lobby al armelor de foc și de un partid politic care nu au arătat nicio dorință de a acționa în vreun fel care ar putea ajuta la prevenirea acestor tragedii”.

“Fabricanţii de arme au petrecut două decenii promovând agresiv armele de asalt care le aduc cele mai importante profituri”, a denunţat el.

Tragedie în Uvalde, după o crimă în masă la o școală primară Foto: allison dinner / AFP / Profimedia

Între timp, președintele democrat al Comisiei pentru informații din Camera Reprezentanților, Adam Schiff, a scris pe Twitter: “Copiii mor, iar noi am putea face ceva în acest sens. Dar Partidul Republican nu va ține piept lobby-ului armelor de foc”.

Ce este “lobby-ul pentru arme” din SUA?

Așa-numitul “lobby al armelor de foc” din SUA este un termen larg care cuprinde eforturile de a influența atât politica statală, cât și cea federală privind armele de foc, de obicei prin susținerea candidaților care s-au angajat să se opună măsurilor de control al armelor de foc.

Acesta include contribuțiile directe către legislatori, eforturile de a sprijini în mod independent oficialii aleși și campaniile de influențare a opiniei publice cu privire la problemele legate de armele de foc. Acest tip de lobby este deseori atent calibrat pentru a respecta legislația americană privind finanțarea alegerilor.

Mai multe investigații au arătat că principalele grupuri de lobby împotriva controlului armelor de foc – în special cel mai important, National Rifle Association (NRA) – au legături strânse cu industria armelor de foc din SUA, care valorează miliarde de dolari.

NRA și alte grupuri similare se prezintă adesea ca apărători ai drepturilor civile, invocând cel de-al doilea amendament din Constituția SUA, care stabilește “dreptul poporului de a deține și de a purta arme”.

Donald Trump la un miting cu sustinatorii sai ( foto: Chip Somodevilla / Getty Images / Profimedia)

Între timp, grupurile de control al armelor de foc, precum organizația Giffords, fondată de Gabby Giffords, fostă membră a Congresului SUA și victimă a violenței armate, îi acuză pe lobbyiștii NRA că sunt motivați doar de obiectivul “de a vinde mai multe arme și de a umfla profitul executivilor din lobby-ul armelor”.

Susținătorii controlului armelor de foc au acuzat de mult timp puterea lobby-ului pentru lipsa de măsuri federale de control al armelor de foc adoptate în SUA în ultimii ani, în ciuda unei serii de atacuri armate în masă și a unei creșteri recente a numărului de incidente cu trăgători activi.

Susținătorii controlului armelor de foc acuză, de asemenea, lobbyiștii că au ajutat la relaxarea restricțiilor privind armele de foc în legislativele de stat dominate de republicani din întreaga țară.

Guvernatorul texan Greg Abbott și senatorul republican de Texas Ted Cruz, precum și fostul președinte al SUA Donald Trump, vor lua cuvântul la sfârșitul acestei săptămâni la o întâlnire din Texas găzduită de Institutul pentru acțiune legislativă al NRA, brațul de “lobby” al organizației.

Greg Abbott, guvernatorul statului Texas Foto: Sergio Flores / AFP / Profimedia Images

Cât de influent este “lobby-ul armelor”?

Este dificil de cuantificat influența constelației de grupuri care alcătuiesc “lobby-ul armelor de foc”, care oferă atât sprijin politic, cât și milioane de dolari în sprijinul direct al candidaților din întreaga țară. NRA, care s-a confruntat cu dificultăți financiare în ultimii ani, menține de mult timp un sistem de clasificare a politicienilor și întreprinde campanii publicitare în sprijinul intereselor sale.

Din 1998 până în 2020, grupurile pro-arme au plătit 171,9 milioane de dolari în lobby pentru a influența direct legislația, potrivit OpenSecrets, o organizație non-profit care urmărește cheltuielile în politica americană. Din 1998, doar NRA a plătit 63.857.564 de dolari în această categorie.

Între timp, grupurile pro-arme au plătit 155,1 milioane de dolari într-un interval de 10 ani, din 2010 până în 2020, pentru așa-numitele cheltuieli externe, potrivit OpenSecrets. Din 2000, NRA a plătit peste 140 de milioane de dolari în astfel de direcție, unde sunt incluse toate cheltuielile care susțin – dar nu sunt coordonate direct cu – un candidat.

Spre deosebire de contribuțiile directe către candidați, corporațiile și organizațiile fără scop lucrativ nu au un plafon pentru cheltuielile externe, ca urmare a hotărârii din 2010 a Curții Supreme de Justiție “Citizens United v FEC”.

Bani pentru republicani

În 2016, NRA ar fi cheltuit 50 de milioane de dolari în cheltuieli externe în sprijinul lui Trump și a șase candidați republicani pentru Senat.

Banii au asigurat că una din 20 de reclame televizate difuzate în octombrie 2016 în influentul stat Pennsylvania a fost sponsorizată de NRA, potrivit unei analize realizate de Center for Public Integrity.

În Carolina de Nord, una din nouă reclame a fost sponsorizată de NRA în acea lună, în timp ce în Ohio, una din opt reclame a promovat interesele pro-arme ale grupului.

Cheltuielile globale ale NRA au crescut cu 100 de milioane de dolari în 2016 față de anul precedent, “niciun politician nu a beneficiat mai mult” decât Trump, a raportat OpenSecrets.

Trump a promis în repetate rânduri că va sprijini drepturile privind armele de foc, în 2017 spunându-i NRA: “Nu vă voi dezamăgi niciodată, niciodată”.

Organizațiile pro-arme au plătit, de asemenea, un total de 54,4 milioane de dolari în contribuții directe pentru campanie, o categorie supusă restricțiilor privind donațiile, din 1990 până în 2020, potrivit OpenSecrets. Contribuțiile din ultimii ani au fost aproape în totalitate către republicani.

Cei mai mari beneficiari până acum în 2022 în Congresul SUA au fost senatorii republicani Rand Paul și John Kennedy, care au primit fiecare peste 38.000 de dolari de la grupuri pro-arme, potrivit OpenSecrets. Șeful minorității din Camera Reprezentanților din SUA, Steve Scalise, a primit 25.610 dolari de la grupuri pro-arme în această perioadă.

În 2018, în timpul campaniei sale de realegere, senatorul texan Cruz a primit 311.151 de dolari în contribuții directe de la grupuri pro-arme.

În 2020, senatorii republicani Martha McSally, David Perdue și Kelly Loeffler au primit peste 516.000 de dolari, 307.000 de dolari și, respectiv, 298.000 de dolari de la grupuri pro-arme, potrivit OpenSecrets.

Cât de puternic este “lobby-ul pentru controlul armelor”?

Eforturile de a legifera controlul armelor de foc la nivel federal au făcut puține progrese în urma masacrului de la Sandy Hook din 2012, dar susținătorii au indicat o mișcare de control al armelor de foc în creștere care, spun ei, ar putea duce la schimbări.

Această mișcare a fost “practic inexistentă” în 2013, când eforturile de a extinde verificările de fond impuse la nivel federal pentru vânzările de arme de foc au eșuat în SUA, a declarat senatorul Chris Murphy, care reprezintă statul Connecticut, pentru New York Times la jumătatea lunii mai.

Chris Murphy (Twitter)

De ce se tem democrații

„Îngrijorarea mea este că mulți dintre colegii mei încă mai cred în mitologia din 1994, când toată lumea credea că democrații au pierdut Congresul din cauza interzicerii armelor de asalt. Nu este adevărat – nu din acest motiv a fost răsturnat Congresul. De atunci, democrații își fac iluzia că este o problemă pierdută pentru noi. Este unul dintre cele mai importante subiecte de dezbinare și, dacă nu vorbim despre el, vom pierde.”, spune Murphy.

“Deocamdată suntem cam blocați acolo unde suntem”, a declarat pentru NYT senatorul Richard J. Durbin, democrat din Illinois și președinte al Comisiei juridice, minimizând șansa ca până și un proiect de lege modest pentru întărirea verificării antecedentelor pentru achiziționarea de arme să poată depăși blocajul republican.

Între timp, activitatea de lobby pentru controlul armelor, deși încă eclipsată de mișcările pro-arme, a crescut din 2013, condusă de grupuri precum Giffords, Everytown for Gun Safety, susținută de Mike Bloomberg, și Sandy Hook.

Cheltuielile anuale totale pentru lobby ale susținătorilor controlului armelor de foc au sărit de la 250.000 de dolari în 2012 la 2,2 milioane de dolari în 2013.

În 2021, grupurile de control al armelor de foc au cheltuit 2,9 milioane de dolari pentru lobby.

“Pe cei care blochează sau întârzie legislaţia de bun simţ privind armele (…) nu îi vom uita”, a mai spus Joe Biden, care poate emite doar decrete controlând limitat circulaţia armelor de foc.

“A pierde un copil este ca şi cum ţi s-ar smulge o parte din suflet”, a mai lansat acest fervent catolic, care a pierdut el însuşi doi copii, o fiică încă bebeluş într-un accident şi un fiu adult mort de cancer.

sursă principală: Al Jazeera / New York Times, AFP

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *