Ce pensii primesc nemții după 35 de ani de muncă? Diferențe semnificative între sume – Capital

Ce pensii primesc nemții după 35 de ani de muncă? Diferențe semnificative între sume

Potrivit ”Atlasului de pensii”, care poartă numele oficial de ”Rentenatlas”, pensionarii nemți primesc pensii diferite chiar dacă au muncit același număr de ani. Experții spun că explicațiile sunt evidente.

”Atlasul de pensii” arată că pensiile bărbaților pentru limita de vârstă sunt mai mari decât cele ale femeilor. Acest lucru se aplică atât vechilor, câr și noilor state federale.

Potrivit documentului, pensionarii din Germania au o pensie brută de 1.413 euro, în medie. După 35 de ani de muncă, bărbații primesc o pensie medie brută de 1.570 de euro, în timp ce femeile primesc o pensie medie brută în valoare de 1.173 de euro.

Diferențe între pensii

Documentul arată că, în ceea ce privește Renania de Nord-Westfalia, bărbații primesc cele mai mari pensii brute pentru limita de vârstă, acestea fiind în valoare de 1.689 de euro.

Aici, femeile primesc o pensie medie brută de 1.186 euro pe lună, cu 29,8 procente mai puțin, notează focus.de, citat de ziarulromânesc.de.

Cele mai mici pensii brute încasate de bărbați sunt cele din Mecklenburg-Pomerania de Vest. Ei primesc o pensie medie brută de 1.405 euro.

În ceea ce privește Saxonia Inferioară, aceștia primesc în medie 1.134 de euro.

De ce există diferențe

Asigurarea germană de pensii (DRV) precizează că pensiile diferă între ele, de la persoană la persoană, în funcție de locul de muncă pe care aceasta l-a avut înainte de a ieși la pensie. DRV spune că mulți pensionari obișnuiau să lucreze în locuri de muncă bine plătite, precum mineritul.

Potrivit documentului, pensionarii din Berlinul de Est primesc pensii mai mari decât cei din statele federale din Germania de Est. DRV spune că această diferențiere are la bază ”proporția relativ mare de pensionari cu creanțe din fostele sisteme de pensii suplimentare și speciale din RDG”.

Implicit, asta arată că femeile din estul Berlinului primesc cele mai mari pensii din Germania.

DRV mai spune că diferențele dintre pensiile pentru bărbați și femei sunt mai mari în vest decât în est deoarece femeile din este erau mai des angajate cu normă întreagă decât cele din vest.

Sursă foto: Dreamstime

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *