Pe măsură ce tehnologia avansează, iar cei mici prind mersul lucrurilor din ce în ce mai repede, părinții se confruntă tot mai des cu această dependență a copiilor de tehnologie. În zilele noastre, tehnologia digitală este principalul motiv pentru care parcurile sunt, în majoritatea timpului, goale. Din nefericire, privind lucrurile cu seriozitate, situația este destul de gravă. Pe lângă problemele care pot apărea la nivelul ochilor, sunt resimțite și dificultăți în dezvoltarea cognitivă a micuțului. Fiind părinte, îți dorești ca cel mic să crească în cel mai bun mediu, drept dovadă în acest moment parcurgi acest articol cu speranța că vei procura câteva idei care te-ar putea ajuta să-l clintești din fața calculatorului.
Iată câteva modalități prin care îți poți determina copilul să petreacă mai mult timp în aer liber!
Construiește-i un loc de joacă chiar acasă
Copiii aleg jocurile virtuale în detrimentul celor clasice din lipsa unui spațiu propriu-zis în care să se desfășoare sau a unui partener de joacă. Este explicabil, dat fiind faptul că până și imaginația unui copil se epuizează la un moment dat încercând să se joace singur într-o curte aproape goală. Acesta este semnul tău să-i pui la dispoziție un spațiu amenajat pentru a fi tentat să petreacă mai mult timp în afara casei. De preferat ar fi să construiești locul de joacă cât mai aproape de casă pentru a-l putea supraveghea cu ușurință. În plus, dacă vremea devine neprietenoasă cel mic poate ajunge cu rapiditatea înăuntru. În funcție de bugetul de care dispui, poți opta pentru un tobogan, un leagăn sau o trambulină din comerț alături de un loc de joacă cu nisip pe care îl poți construi chiar singur.
Organizează mai des ieșiri în familie
Orice părinte își dorește să petreacă timp cu copilul său, însă locul de muncă, puținul timp liber și lipsa energiei după o zi lungă sunt obstacolele care stau în calea realizării acestui lucru. Dincolo de toate acestea, la finalul săptămânii vă puteți aloca cu toții câteva ore pentru diverse activități ce-i include pe toți membrii familiei. Plimbările în parc sunt relaxante pentru părinți, dar pot fi destul de plictisitoare pentru cei mici, dat fiind faptul că cei din urma tind să prefere activități mai dinamice. Probabil că celui mic îi va surâde mai mult o plimbare cu bicicleta, rolele sau cu o trotinetă electrică. Aruncă o privire pe Altex.ro pentru a vedea modelele actuale atât pentru copii, cât și pentru adulți și transformă plimbările ocazionale într-un obicei. Un alt mod de a-l distrage de la tehnologie ar fi să planifici mai multe vacanțe de o zi în timpul weekend-ului în care să vizitați locații de interes pentru întreaga familie.
Implică-l în treburile casnice
În unele cazuri părinții aleg să le distragă atenția copiilor cu desene animate pentru a-și termina treaba în timp util. Deși este o metodă ce funcționează în majoritatea cazurilor, nu este benefic pentru cel mic din niciun punct de vedere. Dacă ai treabă în afara casei, îmbină utilul cu plăcutul și ia-l și pe cel mic cu tine. Udați gazonul împreună, strângeți frunzele căzute sau îngrijiți plantațiile. Dându-i șansa să se implice de mic în treburile gospodăriei nu numai că se va simți folositor, dar va crea din asta un obicei ce-i va prii în viața de adult.
Vârsta celui mic îl împiedică să înțeleagă pe deplin obiceiuri benefice sau mai puțin benefice pe care și le-a format. Aici intervii tu, ca părinte să-l îndrumi în formarea celor mai sănătoase tabieturi.
Sursă foto – unsplash.com





