Ce se ascunde în spatele retragerii trupelor rusești din orașul Lîman / Ce plan are Putin

Propagandiștii Kremlinului și bloggeri militari ruși critică eșecul comandamentul militar rus după ce trupele ucrainene au eliberat orașul Lîman din regiunea Donețk, un bastion cheie pentru militarii ruși, care s-au retras pentru că președintele rus Vladimir Putin acordă prioritatea teritoriile ocupate din sudul Ucrainei, notează ISW în cea mai recentă analiză a situației de pe front.

Militar ucrainena în regiunea DonețkFoto: Anatolii STEPANOV / AFP / Profimedia

Propagandiștii și milbloggerii ruși au criticat comandamentului militar rus pentru că nu a trimis întăriri în timp util în orașul Lîman, criticând în același timp în mod deschis eșecurile birocratice repetate din timpul mobilizării parțiale ordonată de președintele Rusiei.

Cu toate acestea, decizia de a nu întări liniile de front vulnerabile din Kupiansk sau Lîman a fost aproape sigur a lui Putin, nu a comandamentului militar, și acest lucru sugerează că lui Putin îi pasă mult mai mult de menținerea terenului strategic din regiunile Herson și Zaporojie decât de regiunea Luhansk, susțin analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului.

Surse ucrainene și rusești indică în mod constant faptul că forțele ruse au continuat să consolideze pozițiile în regiunile Herson și Zaporojie, în ciuda prăbușirii recente a frontului Harkov-Izium și chiar în timp ce pozițiile rusești din jurul Lîmanului s-au prăbușit.

Armata rusă nu poate acționa pe un câmp de luptă nuclear

Deși liderul cecen Ramzan Kadîrov i-a cerut lui Vladimir Putin să atace Ucraina cu arme nucleare, în spațiul informațional rusesc acest mesaj nu a fost prea popularizat.

Apelul lui Kadîrov la utilizarea armelor nucleare tactice este probabil în contradicție cu cererile sale de a continua “operațiunea militară specială” pentru a aduce mai mult teritoriu ucrainean sub controlul Rusiei.

Dar armata rusă, așa cum este la ora actuală, este aproape sigur incapabilă să opereze pe un câmp de luptă nuclear, chiar dacă dispune de echipamentul necesar și din punct de vedere istoric, și-a antrenat trupele pentru a face acest lucru.

Aglomerația haotică de soldați contractuali epuizați, rezerviști mobilizați în grabă, recruți și mercenari care alcătuiesc în prezent forțele terestre rusești nu ar putea funcționa într-un mediu nuclear.

Așadar, orice zonă afectată de armele nucleare tactice rusești ar fi impracticabilă chiar pentru ruși, împiedicând probabil avansurile lor, ceea ce reduce .probabilitatea utilizării armelor nucleare tactice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *