Ce spune Orban despre posibilitatea introducerii carantinei pe cartiere – Coronavirus

Premierul Ludovic Orban a declarat joi că este ”foarte complicată” carantinarea cartierelor unui oraș, acolo unde sunt zone cu indice de infectare mai mare. Declarația lui Orban vine după ce miercuri prefectul Capitalei a zis că a luat în calcul carantina de noapte cel puțin pentru anumite zone din București.

Premierul Ludovic Orban a fost întrebat, joi, la Constanța, dacă s-ar putea impune carantina pe cartiere sau localități mici.

„Sunt și acum mai multe localități carantinate. Evaluarea indicatorilor conform prevederilor legale se face pe unități administrative, cel mult pe sate, adică grupări de case care au o formă de unitate în interiorul localităților. E foarte complicat la orașe, mai ales foarte greu de carantinat un cartier sau anumite grupuri de blocuri sau de case. Sigur a fost o idee… în București sunt sectoare, care sunt subunități și noi evaluăm și rata de infectare pe de o parte, dar este foarte greu să mergem până la nivelul cartierelor”, a spus Orban, potrivit Mediafax.

Miercuri, prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat că decizia unei carantine de noapte a fost luată în calcul cel puțin pentru anumite zone, în contextul situației epidemiologice actuale din București.

”Aș vrea să nu mă antepronunț, cu atât mai mult cu cât am solicitat tuturor instituțiilor din CMSU să prezinte o situație la nivelul fiecărei instituții vizavi de evoluția pandemiei și necesitatea măsurilor, eventualitatea introducerii altor măsuri. Ar fi nefiresc să mă antepronunț până la întrunirea CMSU”, a declarat Traian Berbeceanu la Gândul Live.

”Am luat-o în calcul, cel puțin în anumite zone. Aș vrea să limităm discuția pe măsurile avute în discuție până când se va lua o decizie. Nu vrem să se creeze însă o emoție publică, nu vrem să fie interpretate măsurile noastre într-un fel sau altul”, a adăugat prefectul.

Premierul Ludovic Orban a mai declarat joi seara, la Constanţa, referitor la afirmaţiile potrivit cărora în unele judeţe sunt efectuate prea puţine testări COVID-19, că este vorba de “o teorie fără fundament”, precizând că a crescut capacitatea de testare, iar testările s-au făcut pe baza definiţiei de caz.

“Capacitatea de testare a crescut, vă spun că la ora actuală am depăşit 50.000 de teste capacitate de testare şi direcţiile de sănătate publică urmăresc modalitatea de testare şi urmăresc ca toţi cei care îndeplinesc condiţiile de testare să fie testaţi într-un interval de maxim 48 de ore. Numărul de teste pe care le pot face într-un judeţ depinde de nevoia de testare care există în judeţul respectiv”, a afirmat prim-ministrul, potrivit Agerpres.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *