Ce spune Rică Răducanu după ce s-a vindecat de Covid-19 – Fotbal

Ce spune Rică Răducanu

“Boala asta e rea şi, pentru cine mai are şi alte boli, e şi mai rău. Nu mi-a fost foarte greu, eu am stat în spital, dar nu am avut mari simptome. Sper să scăpăm cât mai repede de această boală.

La 10 mai poate se dă drumul la toate, să aduc lăutarii, că tot fac 75 de ani. A fost beleaua de pe lume să stau singur acasă, când era soţia în spital, m-au luat toate gândurile. Soţia încă nu e foarte bine, a stat o lună în spital” – Rică Răducanu, la Pro TV.

De știut despre fostul portar

Necula “Rică” Răducan este unul dintre cei mai mari portari pe care fotbalul românesc i-a cunoscut în perioada 1972-1975, performanţele sale fiind recompensate cu două Cupe ale României.

După zece campionate jucate pentru Rapid, echipa în care a debutat, a trecut la Sportul Studenţesc şi apoi la Steaua, în anul 1978, echipa cu care a cucerit a treia Cupă a României din cariera sa.

A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, având la activ 329 de meciuri jucate în prima divizie, iar în echipa naţională 61 de selecţii. Este recunoscut ca personalitate a sportului românesc fiind considerat portarul care a dominat “viaţa fotbalistică” în perioada 1965 si 1978.

Fostul fotbalist a fost decorat, în martie 2008, de preşedintele Traian Băsescu cu “Meritul Sportiv” Clasa III, alături de Cornel Dinu şi Mircea Lucescu, reprezentanţi ai generaţiei care a participat la Campionatul Mondial din Mexic din 1970.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *