Cel mai bătrân măslin din lume se află în satul Ano Vouves, din regiunea Kissamos, în Chania, pe insula Creta, Grecia. Potrivit comunității științifice internaționale, arborele are o vechime de aproximativ 3.000 de ani.
Măslinul din Vouves are un trunchi cu o circumferință de 12,5 metri și un diametru de 4,6 metri. Aparține soiului local tsounati și a fost altoit la o înălțime de trei metri pe un măslin sălbatic, scrie presa elenă.
Datorită altoirii, trunchiul său a căpătat, de-a lungul timpului, o formă spectaculoasă, modelată de natură, care seamănă cu o adevărată sculptură. În 1990, în urma unei decizii unanime a autorităților din prefectura Chania, măslinul din Vouves a fost declarat monument al naturii, fiind recunoscut pentru importanța sa excepțională ca cel mai vechi măslin din lume.
Cel mai bătrân măslin din lume produce și astăzi măsline de cea mai bună calitate
Arborele continuă să rodească, iar fructele sale sunt folosite pentru obținerea unui ulei de măsline de calitate excepțională. Din acest motiv, zona este considerată unul dintre leagănele cultivării măslinului în insula Creta.
În prezent, trunchiul arborelui este gol pe dinăuntru, deoarece lemnul din interior s-a degradat în timp. Măslinul continuă însă să se regenereze spre exterior, pe măsură ce partea centrală a trunchiului se descompune treptat.
Pentru că își reînnoiește permanent lemnul, măslinul este considerat încă din Antichitate un simbol al nemuririi.
În fiecare vară, mii de turiști vizitează impresionantul măslin pentru a-i admira dimensiunile și pentru a-i descoperi istoria. Cei mai mulți sunt fascinați de forma uriașă și de trunchiul impunător, dar și de faptul că arborele a rămas viu și continuă să rodească după aproximativ 3.000 de ani.
Pentru grecii antici, măslinul era unul dintre cei mai respectați arbori sacri, alături de stejar. Respectul și admirația față de acest simbol s-au păstrat până în prezent.
Uleiul de măsline grecesc, „aurul lichid”
Uleiul de măsline grecesc, supranumit de Homer „aurul lichid”, face parte din istoria Greciei încă din Antichitate și rămâne un element esențial al dietei mediteraneene.
În Antichitate, grecii îl foloseau nu doar în alimentație, ci și pentru îngrijirea pielii și a părului. Astăzi, uleiul de măsline produs în Grecia este apreciat la nivel mondial pentru calitatea sa.
În prezent, în lume există aproximativ 800 de milioane de măslini, iar circa 95% dintre aceștia cresc în bazinul Mării Mediterane, unde clima și solul oferă condiții ideale pentru această cultură.
În Grecia, măslinul este cel mai răspândit pom fructifer. Plantațiile de măslini ocupă aproximativ 15% din suprafața agricolă cultivată a țării și aproape 75% din totalul culturilor de arbori fructiferi.






