„Cel mai bun scenariu” privind aderarea României la Schengen, în fața refuzului Austriei

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

„Cel mai bun scenariu” pe care România îl are acum pentru aderarea la Schengen, în condițiile în care Austria se opune ferm, este să primească o dată certă pentru integrare, chiar dacă nu va fi la începutul anului, ci în toamna anului viitor, spune europarlamentarul Victor Negrescu.

Zona SchengenFoto: Karaboux / Dreamstime.com

El a afirmat că Austria ar fi „deschis ușa negocierilor”, venind cu o serie de condiții suplimentare.

  • „Au vorbit despre nevoia de a accentua cooperarea pe zona de protecție a frontierei, au cerut sprijin financiar pentru statele europene care se confruntă cu migranți care nu au fost înregistrați. Au cerut, de asemenea, condiții mai ușoare pentru returnarea migranților. Practic, au pus o serie de condiții la care Comisia Europeană urmează să ofere răspunsuri în cadrul discuțiilor informale care au loc în prezent.
  • Asta nu înseamnă că, automat, vor fi de acord cu aderarea României la Schengen, dar este bine că au deschis ușa negocierilor și va conta foarte mult cum abordăm noi această situație, în identificarea unei soluții de compromis.
  • Există o singură variantă pentru a avea acest vot astăzi: să schimbăm data aderării, să ne asumăm angajamente suplimentare și poate, in extremis, să acceptăm decuplarea de Bulgaria, astfel încât Croația și țara noastră să fie primite în Schengen”, a spus Negrescu la Antena 3.

Potrivit acestuia, există posibilitatea schimbării proiectului de rezoluție care prevede o decizie „la pachet” în privința României și Bulgariei.

„Varianta pozitivă” ar fi ca România să primească o dată certă pentru aderarea la Schengen:

  • „Varianta pozitivă ar fi să plecăm de la Bruxelles cu o dată certă. Chiar dacă nu va fi la începutul anului, ci în toamna anului viitor, ar fi bine să fie o dată certă.
  • Varianta minimală ar fi scenariul propus de Austria: să existe o nouă discuție în Consiliul JAI undeva în decursul anului viitor. Ei au propus în martie. Însă este complicat. Urmează președinția Suediei la UE iar Suedia are altă agendă, deci este improbabil”.

Negrescu a mai spus că partidul de guvernământ din Austria stă „destul de prost” în sondaje și au identificat această oportunitate de a negocia – nu cu România, ci cu statele influente din UE – în vederea obținerii de avantaje pentru Viena și, implicit, a capitalizării electorale interne a unor astfel de câștiguri.

spot_img