„Cetăţeni ai unei ţări terţe”. Confuzie pentru britanicii care revin în ţările de reşedinţă din UE. Franţa flexibilizează în final restricţiile – Coronavirus

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Franţa flexibilizează restricţiile de călătorie „pentru sărbătorile de final de an” pentru britanicii care doresc să tranziteze Hexagonul pentru a se întoarce în ţările lor de reşedinţă europene, a anunţat Ministerul de Interne francez, în contextul în care restricţiile franceze legate de Covid-19 suscită confuzie în Marea Britanie, relatează agențiile AFP și Agerpres.

Numeroşi cetăţeni britanici s-au deplasat „cu bună credinţă” în Regatul Unit pentru sărbătorile de final de an şi „întâmpină dificultăţi în a reveni în ţările lor de reşedinţă”, potrivit Ministerului de Interne francez, care le-a adresat „consemne de toleranţă” efectivelor poliţiei de frontieră astfel încât fiecare britanic să poată reveni în ţara din UE unde locuieşte.

Începând de miercuri, automobiliştii britanici care încercau să revină, traversând Franţa, în ţările europene unde locuiesc s-au văzut în situaţia de a le fi interzis accesul în tunelul de sub Canalul Mânecii.

Pasagerii care locuiesc în Franţa nu au fost vizaţi şi nici pasagerii trenurilor Eurostar.

Ministerul de Externe britanic a solicitat joi clarificări din partea guvernului francez şi le-a recomandat cetăţenilor britanici ca înainte de a reveni în ţările de reşedinţă europene să se informeze la companiile de transport cu care călătoresc.

Potrivit Ministerului de Interne francez, după Brexit britanicii au devenit „cetăţeni ai unei ţări terţe”, categorie de călători pentru care tranzitul prin Franţa către alt stat din Uniunea Europeană nu este permis.

spot_imgspot_img