CFR reclamă o „tentativă gravă de afectare a siguranței feroviare”. Ce a observat mecanicul unui tren de călători pe calea ferată

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Mecanicul unui tren operat de CFR Călători a observat trei traverse amplasate de persoane neidentificate pe linia curentă Dărmănești – Cacica, a anunțat CFR SA, duminică, printr-un comunicat de presă.

Potrivit CFR, cele trei traverse au fost observate de mecanicul trenului R 5733 la kilometrul 14+900 al liniei Dărmănești – Cacica.

„Mecanicul trenului a acționat preventiv, iar traversele au fost îndepărtate de pe linie. Conform primelor informații, acestea proveneau din zona marginii prismei de piatră spartă, unde erau utilizate pentru menținerea lățimii corespunzătoare a acesteia”, scrie în comunicatul companiei.

CFR a anunțat că „a fost avizată Poliția Transporturi Feroviare Suceava, care efectuează verificările necesare pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul”.

„CFR S.A. tratează acest incident ca pe o tentativă gravă de afectare a siguranței circulației feroviare, având în vedere că amplasarea intenționată a unor obiecte pe calea ferată poate genera consecințe deosebit de grave. Încadrarea juridică a faptei și identificarea persoanelor responsabile revin instituțiilor abilitate”, a explicat compania.

CFR „condamnă ferm orice acțiune care poate pune în pericol siguranța circulației feroviare, integritatea infrastructurii și siguranța personalului feroviar și a călătorilor”.

„Infrastructura feroviară este obiectiv de interes public, iar protejarea acesteia reprezintă o responsabilitate comună”, a mai declarat CFR în comunicatul de duminică.

FOTO: Kiankhoon | Dreamstime.com

spot_img