Champions League: Primele echipe calificate în sferturi – Campioana Germaniei a întors rezultatul din tur

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Bayern Munchen și Paris Saint-Germain sunt primele echipe calificate în sferurile de finală ale Champions League. Bavarezii au trecut de Lazio, după ce pierduseră în manșa tur.

Harry Kane, Bayern MunchenFoto: Rolf Vennenbernd / DPA / Profimedia

Bayern și PSG s-au calificat în sferturile de finală ale Champions League

Bayern Munchen a învins categoric în disputa cu Lazio Roma, scor 3-0, după ce italienii câștigaseră în tur cu scorul de 1-0.

Golgheterul Harry Kane a fost din nou la datorie, marcând de două ori în minutele 38 și 66.

Între reușitele englezului, Thomas Muller și-a trecut și el numele pe tabela de marcaj în prelungirile primei reprize.

Cu scorul general de 3-1, Bayern s-a calificat în sferturi, iar antrenorul Thomas Tuchel a scăpat pentru moment de demitere, după parcursul slab din campionat.

În Spania, Real Sociedad a cedat și în partida retur cu PSG, scor 1-2, după ce în prima manșă pierduse la Paris cu 2-0.

Criticat intens în ultima perioadă, după anunțul plecării la finalul acestui sezon, vedeta Kylian Mbappe a rezolvat de unul singur soarta calificării, cu o dublă reușită în minutele 15 și 56.

Pentru Sociedad, Merono a punctat în minutul 89, după ce Barrenetxea a avut un gol anulat de VAR pentru ofsaid.

Optimile de finală ale Champions League

Bayern Munchen – Lazio 3-0 (în tur 0-1)

Real Sociedad – PSG 1-2 (în tur 0-2)

Manchester City – FC Copenhaga / 6 martie (în tur 3-1)

Real Madrid – RB Leipzig / 6 martie (în tur 1-0)

Arsenal – FC Porto / 12 martie (în tur 0-1)

FC Barcelona – Napoli / 12 martie (în tur 1-1)

Atletico Madrid – Inter / 13 martie (în tur 0-1)

Borussia Dortmund – PSV Eindhoven / 13 martie (în tur 1-1)

Ce urmează în Champions League, ediția 2023 – 2024

Turul: 9/10 aprilie 2024

Returul: 16/17 aprilie 2024

Turul: 30 aprilie/1 mai 2024 și 7/8 mai 2024

1 iunie 2024, pe Stadionul Wembley din Londra.

spot_img