Champions League: Villarreal, ultima echipă calificată în optimi (3-2 vs Atalanta) – Fotbal

Villarreal s-a calificat în optimile Champions League, după ce s-a impus, joi seară, pe terenul echipei Atalanta Bergamo, scor 3-2, în ultimul meci din grupa F a competiţiei. Partida ar fi trebuit să se dispute miercuri, dar a fost amânată din cauza ninsorii.

Golurile au fost marcate de Danjuma (‘3, ’51) şi Capoue (’42) pentru învingători, respectiv Malinovsky (’71) şi Zapata (’80) pentru Atalanta.

Clasamentul final:

1. Manchester United (11-8 golaveraj) 11 puncte

2. Villarreal (12-9) 10

3. Atalanta Bergamo (12-13) 6

4. Young Boys Berna (7-12) 5.

Manchester United şi Villarreal vor juca în optimile Champions League, iar Atalanta va evolua în playoff-ul pentru optimile Europa League.

Cum vor arăta urnele la tragerea la sorți:

  • Urna 1 (primul loc în grupe): Manchester City, Liverpool, Ajax Amsterdam, Real Madrid, Bayern Munchen, Manchester United, Lille, Juventus Torino.
  • Urna 2 (locul secund): PSG, Atletico Madrid, Sporting Lisabona, Inter Milano, Benfica Lisabona, Villarreal, RB Salzburg, Chelsea Londra.
  • Formațiile cap de serie (n.r. câștigătoarele de grupe) vor juca manșa retur pe propriul teren.
  • Echipele din aceeași țară nu se vor putea duela în optimi, la fel și grupările care au făcut parte din aceeași grupă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *