China: 16 morți și 5 dispăruți după ce o furtună violentă, cu grindină, a lovit în timpul unui maraton montan – International

Cel puţin 16 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte cinci sunt dispărute în cursul unei alergări pe o distanţă de 100 de kilometri pe un munte lovit de vânturi puternice, grindină şi ploi violente în nord-vestul Chinei, a anunţat agenţia Xinhua, citată duminică de AFP și Agerpres.

“O vremea extremă rea s-a abătut asupra regiunii în timpul cursei”, care a avut loc în situl natural al Pădurii de Piatră de pe valea Fluviului Galben, în apropierea oraşului Baiyin, provincia Gansu, potrivit agenţiei.

“Duminică la orele 03.00, 16 persoane au fost găsite moarte şi sunt în desfăşurare operaţiuni pentru a găsi cele cinci persoane dispărute”, a adăugat sursa, precizând că întrecerea a fost oprită.

La rândul său, Ziarul poporului a furnizat un bilanţ uşor diferit, raportând 15 morţi, şase dispăruţi şi 151 de alergători “evacuaţi în siguranţă” sub “ploi torenţiale”.

Pădurea de Piatră a Fluviului Galben este un sit natural renumit pentru formaţiunile sale stâncoase spectaculoase vechi de patru miliarde de ani şi frecvent folosit ca decor pentru filme sau emisiuni de televiziune în China.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *