Ciclism: Vlad Dascălu, la startul primei etape a Cupei Mondiale de mountain bike

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Ciclistul român Vlad Dascălu (Trek Factory Racing XC / CS Dinamo Bucureşti), care a început sezonul cu câteva succese în cursele europene de mountain bike, va lua startul în acest weekend la prima etapă a Cupei Mondiale de MTB XCO / XCC, de la Mairipora (Brazilia).

Vlad DascaluFoto: ESPA Photo Agency / Zuma Press / Profimedia

Vineri este programată cursa scurtă (XCC), iar duminică va avea loc cursa olimpică (XCO), iar la start se află nume grele din mountain bike, cu excepţia britanicului Tom Pidcock, care în această lună se concentrează pe cursele pe şosea, în frunte cu campionul mondial Nino Schurter (Elveţia), Mathias Fluckiger (Elveţia), francezul Joshua Dubau sau germanul Luca Schwarzbauer.

În 2023, Vlad Dascălu a adus României prima medalie de aur la Jocurile Europene de la Cracovia – Malopolska (Polonia), în cursa de mountain bike şi s-a clasat pe locul al cincilea în proba de cross-country olimpic, în concursul de mountain bike din cadrul Campionatelor Mondiale de ciclism de la Glasgow.

Vlad Dascălu a fost al 11-lea, cu 916 puncte, în ierarhia finală a Cupei Mondiale de mountain bike, cu două clasări pe podium (locul 3) în etapele din Franţa şi Italia.

Vlad Dascălu are asigurată calificarea la JO 2024 de la Paris, chiar dacă clasamentul final se va întocmi la finalul lunii mai.

O săptămână mai târziu, a doua etapă de Cupă Mondială are loc tot în Brazilia, la Araxa, între 19 şi 21 aprilie, informează Agerpres.

spot_imgspot_img