Ciclonul Gabrielle face ravagii în Noua Zeelandă. Guvernul a decretat stare de urgenţă naţională pentru a treia oară în istoria ţării

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Furtuna a provocat pagube importante în întreaga Insulă de Nord. Oficialii au declarat că cel puţin 225.000 de persoane au rămas marţi fără curent electric, potrivit BBC.

Aproape o treime din cei 5,1 milioane de locuitori ai Noii Zeelande trăiesc în regiunile afectate de furtună, care includ Auckland, cel mai mare oraş.

Pagubele provocate de furtună au fost cele mai mari în comunităţile de coastă de pe coasta nordică şi estică a Insulei de Nord, locuri precum Hawkes Bay, Coromandel şi Northland fiind printre cele mai afectate.

Drumurile sunt închise, serviciile de telefonie mobilă sunt întrerupte, iar unele oraşe sunt izolate. Locuitorii din zonele afectate sunt rugaţi să economisească apa şi alimentele, de teama penuriei. Air New Zealand a anulat din nou toate zborurile interne spre şi dinspre Auckland.

Noua Zeelandă a mai decretat situaţie de urgenţă naţională după un cutremur în 2011 şi atunci când pandemia COVID-19 a lovit în 2020.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.


Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.




Știrea momentului: s-a aflat când va fi audiată Halep în cazul de dopaj: „Mi se face rău când mă gândesc!”

PROSPORT.RO




Ce fantezie ascunsă au peste 50% dintre femei. Bărbaților nici nu le trece prin cap

CANCAN.RO




Meteorologii Accuweather anunță zăpezi în martie 2023 în România! Pe ce dată se întoarce iarna în București

GANDUL.RO

 

spot_imgspot_img