Cinci persoane duse la audieri, după filtrele din Capitală. Ce au găsit polițiștii în mașinile lor – Esential

Cinci persoane în mașinile cărora au fost găsite, în timpul filtrelor de marți noaptea, din Capitală, un pistol cu bile, o bâtă de baseball și alte arme albe au fost duse la audieri, fiind întocmite dosare penale, informează Mediafax.

Potrivit IGPR, cinci persoane, în autoturismele cărora au fost găsite un pistol cu bile, o bâtă de baseball și alte arme albe, au fost duse la o unitate de poliție din Capitală, pentru continuarea cercetărilor.

„În cauză, au fost întocmite 5 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 372 Cod Penal”, anunță IGPR.

Polițiștii din Capitală, împreună cu jandarmii, organizează, marți noapte, filtre pe mai multe artere rutiere din București, după ce, cu o noapte înainte, a fost ucis, într-un conflict stradal, liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea, cunoscut ca „Edi Pian”.

„Activitățile desfășurate au drept scop menținerea ordinii și liniștii publice”, anunță reprezentanții IGPR.

În aceste filtre sunt angrenați aproximativ 100 de lucrători ai Poliției și Jandarmeriei.

Edi Pian, liderul clanului Duduianu, în vârstă de 39 de ani, a fost ucis, în noaptea de luni spre marți, după ce a fost înjunghiat într-un conflict între mai multe persoane, în sectorul 6 al Capitalei.

Florin Mototolea, zis „Edi Pian”, a fost eliberat din Penitenciarul Rahova în luna septembrie, anul trecut, fiind așteptat la poarta închisorii cu lăutari, artificii și șampanie.

Emi Pian le-a transmis atunci cunoscuţilor că s-a întors mai puternic din închisoare. „Rana m-a întărit mai rău decât eram vreodată. Nu cu altceva. Caracterul mai puternic şi poftă de viaţă până la 100 de ani”, a spus Emi Pian, când a fost eliberat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *