Ciocolata caldă cu bezele, deliciul zilelor răcoroase

BF Drinks

Zilele reci şi înnorate tind să ia locul celor plăcute şi călduroase, astfel că vei încerca să te răsfeţi cu mici delicii, menite să te încălzească şi să îţi ofere o clipă de relaxare şi confort. Ciocolata reprezintă unul  dintre cele mai degustate dulciuri, preferate atât de cei mici, cât şi de cei mari, iar ciocolata caldă se va potrivi foarte bine în decorul unei zile de iarnă, printre fulgi de nea şi oameni de zăpadă.

Ciocolata caldă

Delicioasa ciocolată caldă pare să aibă o istorie îndelungată, atât de lungă cât şi cea a boabelor de cacao. Conform descoperirilor, primele variante ale acestei băuturi realizată din cacao zdrobită, nu avea gustul dulce şi plăcut, ci era mai degrabă o băutură iute, deoarece avea în compoziţie ardei iute. Apariţia acestei îndeletniciri gastronomice nu are un loc foarte bine stabilit în negura vremurilor, însă în Europa a pătruns în jurul anilor 1500, atunci când exploratorul Cortez a adus pe continent atât boabele de cacao, cât şi reţete şi unelte necesare preparării ciocolatei calde. Din acel punct,  această minunată băutură groasă, începe să împânzească bătrânul continent, suferind transformări conforme gusturilor claselor sociale superioare, renunţându-se astfel la asprimea ardeiului dulce şi adoptând dulceaţa plăcută a zahărului şi consistenţa catifelată a laptelui. După multe transformări, ia naştere o băutură delicioasă, cu o consistenţă bogată şi foarte aromată, ajungând astăzi să fie reprezentată de reţete minunate, precum cea servită cu sortimente de mini bezele.

Ciocolata, între remediu şi deliciu

De-a lungul timpului, ciocolata caldă a deţinut  o serie de secrete, fiind considerată remediul potrivit pentru tratarea unor afecţiuni, în special a celor specifice sistemului digestiv. Astăzi însă, întreaga lume se bucură de o ciocolată caldă răsfăţându-se cu o băutură minunată, care are sarcina de a oferi gusturi şi arome unice, împletite într-o băutură caldă, relaxantă  şi prietenoasă.

Sortimente de ciocolată caldă

Fie că alegi să o cumperi gata preparată, fie că doreşti să ţi-o pregăteşti singur, piaţa de specialitate îţi vine în întâmpinare cu o multitudine de sortimente şi arome, dar şi cu multe idei de servire, cum ar fi delicioasa ciocolată caldă cu scorţişoară şi  bezele. Astfel, ciocolată caldă îţi va gâdila simţurile cu arome speciale şi minunate de vanilie, rom, scorţişoară sau coniac, fiind băutura ideală după o activitate în aerul rece şi curat al iernii, cum ar fi patinajul, schiatul sau simpla bătaie cu bulgări şi realizarea unui om de zăpadă.

Bezele în ciocolată

Ideea de a combina ciocolata caldă cu mini bezele tinde să îi fascineze atât pe cei mici, cât şi pe cei mari, obţinându-se astfel nu doar o băutură delicioasă, ci un adevărat desert care îţi va asigura plusul de energie necesar într-o zi rece de iarnă. Imediat ce ţi-ai pregătit ciocolata fierbinte, îi vei adăuga delicioasele mini bezele, obţinând un desert minunat, plin de arome, cu o textură densă şi concentrată. Ciocolata caldă va fi pe placul celor mici, dacă alegi ca la petrecerea puştiului tău să îi răsfeţi invitaţii cu o cană generoasă de ciocolată caldă, împletită cu aromele unice şi textura minunată a bezelelor. Astfel, ciocolata caldă nu doar că te va răsfăţa într-o zi rece de iarnă, ci te va ajuta să creezi meniuri atrăgătoare pentru copii tăi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *