Ciolacu despre rezultatul moțiunii de cenzură: S-au limpezit apele; nu mai există gri în partid – Politic

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, este de părere că moţiunea de cenzură care trebuia supusă votului în această săptămână în Parlament a condus la „limpezirea apelor în partid”.

El a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă la Botoşani, că, în urma rezultatului moțiunii, „nu mai există gri în partid”, ci doar „alb şi negru”, relatează Agerpres.

„În acest moment s-au limpezit apele. Nu mai există gri în partid. Există alb şi negru. Cei care au votat moţiunea de cenzură şi au fost prezenţi să voteze moţiunea de cenzură şi cei care nu. Cine nu s-a prezentat din partea PSD a fost exclus din partid”, a afirmat Ciolacu.

Liderul social-democrat a subliniat de asemenea că, în urma rezultatului de la moţiunea de cenzură, PNL şi-a asigurat majoritatea în Parlament, cu susţinerea altor trei formaţiuni politice.

„În acest moment, PNL are majoritate în Parlament, susţinut de către USR, PMP şi UDMR. Le urez succes la putere”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *