Ciprian Ciucu, șeful PNL București: USR trebuie să fie la guvernare / Nu cred că îi convine nimănui să se alieze cu PSD – Politic

Preşedintele PNL Bucureşti şi primar al sectorului 6 al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat, sâmbătă, că USR ar trebui, după părerea sa, să rămână la guvernare cu PNL şi a subliniat că ”nu îi convine nimănui să se alieze cu PSD”, dar că cineva trebuie să îşi asume guvernarea, transmite News.ro.

”Pentru că ştiu din interior dinamica, mi-a fost mai uşor să o înţeleg. Eu, de exemplu, am fost şi rămân în continuare slujitor ideii că USR trebuie să fie la guvernare. Îmi asum această opinie şi voi face tot ce ţine de mine ca PNL să aibă majorităţi acolo unde se poate cu USR, în Bucureşti.

Este drept, eu fac mai mult politică la nivel de Bucureşti. Nu sunt cel mai prezent în deciziile naţionale şi nu am impus, până acum, miniştri. Am ales să mă focalizez pe Buucreşti pentru că aici e nevoie de implicarea mea şi de sprijin pentru primarul general şi e o zonă mai descoperită politic decât partea naţională”, a declarat Ciprian Ciucu, la Digi24, sâmbătă.

”Tribalism” din partea USR şi PNLxxxxxxxx

”A fost foarte mult tribalism din toate părţile şi există foarte mult tribalism în politica din România. Fiecare cu tribul lui. relaţia de neîncredere între PNL şi USR a fost din campanie. USR a insistat foarte mult pe o campanie anti-PNL.

Fostul ministru Vlad Voiculescu, un tip pe care îl stimez dealtfel, a fost extrem de agresiv din ziua unu a mandatului. Evident, toate aceste lucruri s-au acumulat şi toată lumea s-a tribalizat. PNL s-a tribalizat, USR PLUS s-a tribalizat. Când zic acest lucră mă refer că fiecare nu vede dincolo de propria formaţiune, organizaţie, propriul grup din care face parte”, a mai precizat Ciucu.

Liderul PNL Bucureşti a mai arătat că alegerile interne din PNL şi USR au fost mai dure decât alegerile parlamentare.

”A venit acel episod cu demiterea lui Vlad Voiculescu care mai mult l-a radicalizat. Au venut cele două episoade cu alegerile interne din cele două partide, care au fost mai dure decât alegerile parlamentare. Cred că în ambele partide s-a cheltuit mai multă energie pe alegerile interne decât pe alegerile pe care împreună la câştigaserăm.

Şi în acest context al alegerilor interne, tribalizarea a continuat şi mai tare astfel încât cele două formaţiului politice s-au văzut mai degrabă de a fi în competiţie, o politică de forţă dusă de ambele părţi. Şi am ajuns aici, din nefericire. Nu ne convine”, a declarat Ciucu.

Ciprian Ciucu: Nu îi convine nimănui să se alieze cu PSDxxxxxxxxx

”Toate deciziile politice se iau de obicei în Biroul politic Naţional al PNL. Nu cred că îi convine nimănui să se alieze cu PSD. Cele două partide, pe fondul alegerilor interne s-au radicalizat. Există un principiu în politică în sensul că fiecare partid este autonom să decidă ce oameni propune pe anumite funcţii. (…)

Nu am participat la decizia ca premierul Cîţu să nu mai fie nominalizta de PNL, a fost o decizie pe care vicepreşedinţii partidului au propus-o şi BPN a votat-o”, a declarat Ciucu.

Întrebat dacă a fost decizia preşedintelui Klaus Iohannis să nu fie propus Florin Cîţu pentru postul de premier, Ciucu a declarat că ”este probabil”.

”Este probabil, nu am fost la aceste discuţii, nu particip la discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis şi nu ştiu dacă de acolo a venit. Este de notorietate că este o colaborare între PNL şi Klaus Iohannis”, a declarat Ciucu.

Ciprian Ciucu a mai adăugat că în Bucureşti este posibiă o colaborare între USR şi PNL şi a admis că ”este probabil ca PNL să fi pierdut din încrederea electoratului”.

Întrebat, de asemenea, cum explică faptul că PSD ar putea susţine guvernul PNL, Ciucu a declarat că: ”Cineva trebuie să guverneze ţara”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *