Clotilde Armand: Am lansat o platformă online prin care cetăţenii să semnaleze deşeurile necontrolate – Administratie Locala

Primarul Sectorului 1, Clotilde Aramand, a anunțat luni că a lansat o platformă online prin care cetăţenii să semnaleze deşeurile necontrolate la care autoritatea locală nu a ajuns până în prezent.

Armand promite că nu va lăsa străzile pline de gunoi, dar nici nu va tolera ”niciun fel de șantaj” și nu ”va ceda în fața campaniei mizerabile făcută de Mafia gunoaielor”.

”Vă promit că vom face curățenie în Sectorul 1 așa cum nu s-a mai făcut niciodată. Și în primărie și în afara primăriei. Știu că s-a dezlănțuit o campanie mediatică împotriva mea dirijată de Mafia gunoaielor pentru că de o lună de zile s-au schimbat reguluile prin primărie. Nu mai curg banii publici cum vor anumite grupuri de interese, se respectă legea, se verifică contractele publice, se fac plângeri la Parchet pentru abuz în serviciu etc. Am convocat astăzi o celulă de criză pentru problema deșeurilor și mâine avem ședință de îndată a Consiliului Local pentru această situație”, a scris Armand pe pagina sa de Facebook.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat duminică pe Facebook că o acțiune de strângere a gunoiului împreună cu echipele de la ADP va începe luni, deși firma de salubrizare a transmis că va da în judecată Primăria dacă face acest lucru.

Clotilde Armand a cerut joi Romprest refacturarea serviciilor prestate de companie în ultima perioadă.

Clotilde Armand arată că solicitarea vine ca urmare a neregulilor constatate de Poliția Locală Sector 1.

„Având în vedere neregulile consemnate în nota de raport, edilul Clotilde Armand a solicitat prestatorului de salubritate să verifice în mod riguros serviciile facturate pornind de la constatările Poliției Locale, să storneze factura nr. 5-0002854/16.11.2020 și să refactureze sumele în concordanță cu serviciile prestate”, susține Primăria Sectorului 1.

În opinia edilului, cetățenii nu merită să fie „victimele” unui fals război între prestatorul de servicii de salubrizare „care forțează nota și modifică tarifele după cum dorește” și autoritatea locală.

„Cetățenii își doresc curățenie pe străzi pentru că plătesc enorm pentru acest serviciu. Din respect pentru banii comunității locale, nu pot plăti niște servicii prestate doar pe hârtie. Tocmai de aceea, pentru a intra în legalitate, am solicitat prestatorului să refactureze serviciile prestate. Cât de curând vom rezolva această situație, însă doar cu respectarea strictă a legii”, a declarat Armand.

Poliția Locală Sector 1 a început recent o amplă acțiune de identificare a deșeurilor depozitate ilegal și de informare a cetățenilor și agenților economici care își desfășoară activitatea în Sectorul 1 pentru a le reaminti obligațiile legale.

Depozitarea pe domeniul public (zona intersecțiilor, în jurul stâlpilor de iluminat, pe spații verzi etc) a sacilor cu deșeuri în vederea colectării de către operatorul de salubrizare se sancționează contravențional cu amendă între 2.000 și 5.000 lei, iar depozitarea de orice fel pe terenuri virane, proprietate publică sau privată, constituie contravenție și se sancționează contravențional cu amendă de la 1.500 la 2.500 lei.

Reamintim că de la finalul lunii noiembrie, firma Romprest nu mai ridică depozitele necontrolate de deșeuri din Sectorul 1, din cauză că Primăria are facturi neplătite de 94 milioane lei. Clotilde Armand spune că facturile ar fi umflate și din această cauză nu le plătește. În plus, Primăria Sectorului 1 nu are banii necesari să le plătească, potrivit sursei citate, deoarece vechea administrație a lăsat în buget o gaură de 800 milioane lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *