De asemenea, alte amenzi au vizat încălcarea unor norme de prevenirea și stingerea incendiilor, transmite Mediafax.
Polițiștii de la Sectorul 4 au verificat, sâmbătă, modul în care se efectuează triajul persoanelor în trei piețe agroalimentare, fiind aplicate 12 amenzi pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID- 19.
În Sectorul 2 s-au controlat 23 de restaurante și terase, fiind date 4 amenzi.





