CM 2022: Croaţia vs Maroc – Meci cu repetiţie pentru locul 3

Croaţia – Maroc, meci contând pentru finala mică a Cupei Mondiale din Qatar, este programat, sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 17:00, pe Khalifa International Stadium din Doha, şi va fi transmis în direct de TVR 1.

Mingi de fotbalFoto: Ricardo Larreina / Shutterstock Editorial / Profimedia

Croaţia şi Maroc se întâlnesc pentru a doua oară la CM 2022, acum în finala mică, după ce în chiar primul lor meci din faza grupelor scorul a fost egal, 0-0.

î

Croaţia nu a strălucit în Grupa F, în care a terminat pe locul 2, după două remize albe cu Maroc şi Belgia, plus o victorie, singura de până acum la acest turneu final în timp regulamentar, 4-1 cu Canada.

În fazele eliminatorii, naţionala antrenată de Zlatko Dalic a trecut în „optimi” de Japonia, la penalty-uri, după ce la finalul timpului regulamentar, respectiv la finalul reprizelor de prelungire, scorul era 1-1, şi în „sferturi” de Brazilia, tot la loviturile de departajare (0-0 după 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute).

În semifinale, Croaţia a pierdut categoric meciul cu Argentina, 0-3, astfel că după o victorie, patru egaluri şi o înfrângere va juca pentru locul 3, după ce a mai terminat o dată pe ultima treaptă a podiumului (1998) şi o dată pe locul 2 (2018).

„Pentru noi, acest meci este o finală importantă şi o luptă pentru o medalie. Avem mult respect pentru echipa marocană, care a realizat multe la acest turneu și este o adevărată surpriză. Maroc seamănă cu noi de acum patru ani, nimeni nu se aştepta să ajungă atât de departe”, a declarat selecţionarul croat Zlatko Dalic.

Maroc rămâne marea revelaţie a competiţiei din Golf şi a surprins lumea fotbalului după ce a câştigat grupa F, cu două victorii, 2-0 cu Belgia şi 2-1 cu Canada, şi o remiză, 0-0 cu Croaţia.

„Leii din Atlas” au eliminat-o apoi pe Spania în optimile de finală, după loviturile de la 11 metri (0-0 după 90 de minute şi, respectiv, 120 de minute), pentru ca în sferturile de finală să treacă de Portugalia, scor 1-0.

Selecţionata antrenată de Walid Regragui a pierdut meciul din semifinale cu Franţa, scor 0-2, şi rămâne cu recordul de fi prima echipă africană ajunsă în careul de aşi la un Campionat Mondial.

„Cel mai importat lucru este că am oferit o imagine bună, am arătat lumii că fotbalul marocan există, că avem suporteri buni. Pentru a ajunge la un nivel foarte, foarte înalt, pentru a câştiga o Cupă Mondială, mai trebuie să muncim, dar nu suntem foarte departe”, a declarat selecţionerul marocan Walid Regragui.

Superbet oferă cota 2,40 pentru pronosticul 1: victorie pentru Croaţia în meciul cu Maroc.

Croaţia vs Maroc 1
Cotă 2.40

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *