Mark Williams a fost condus cu 5-4 după prima zi a duelului cu Jimmy Robertson, dar a reușit o revenire impresionantă (a câștigat șase frame-uri la rând) și s-a calificat în optimile CM de Snooker de la Crucible.
Mark WilliamsFoto: PA Images / Alamy / Alamy / Profimedia
Mark Williams, revenire spectaculoasă în meciul cu Jimmy Robertson de la CM Snooker 2023
Aflat pe locul 27 în ierarhia mondială, Jimmy a atras atenția asupra sa după ce îl conducea cu 5-4 pe multiplul campion mondial Mark Williams.
Galezul a interpretat însă o altă partitură la revenirea la masa de joc, iar după ce a câștigat primele două frameuri nu a mai cedat sub nicio formă inițiativa.
Williams s-a impus cu 10-5, iar în optimi va da peste belgianul Luca Brecel, al nouălea jucător al lumii în acest moment.
Reamintim că galezul Mark Williams a câștigat de trei ori titlul mondial de la Crucible: 2000, 2003 și 2018.
Mark Williams wins six straight frames today to beat qualifier Jimmy Robertson 10-5! uD83CuDFF4uDB40uDC67uDB40uDC62uDB40uDC77uDB40uDC6CuDB40uDC73uDB40uDC7F
The three-time world champion will take on Luca Brecel on Thursday afternoon.#CazooWorldChampionship | @CazooUK pic.twitter.com/3KlREqV7r1
— World Snooker Tour (@WeAreWST) April 17, 2023
Au mai obținut luni calificarea în optimi Hossein Vafaei (10-6 cu Ding Junhui) și Mark Allen (locul 3 mondial, scor 10-5 cu Zhengyi Fan).
Dueluri care se știu din optimile CM Snooker 2023
Ronnie O’Sullivan (1) – Hossein Vafaei / 21, 22, 23 aprilie
Luca Brecel (9) – Mark Williams (8) / 20, 21 aprilie
Mark Allen (3) – Stuart Bingham (14) / 20, 21, 22 aprilie
Jak Jones – Neil Robertson (6) / 21, 22 aprilie
Vor avea loc marți, 18 aprilie, la CM de Snooker de la Crucible
De la ora 12:00 / Jack Lisowski (13) – Noppon Saengkham (32)
De la ora 12:00, iar apoi de la 21:00 / Gary Wilson (16) – Elliot Slessor (60)
De la ora 16:30 / Judd Trump (5) – Anthony McGill (21)
De la ora 16:30 / John Higgins (11) – David Grace (66), scor 7-2
De la ora 21:00 / Robert Milkins (14) – Joe Perry (31)
Cum se joacă la Campionatul Mondial de Snooker
- Disputele din turul întâi se vor juca după sistemul „cel mai bun din 19 frame-uri”. În turul doi, regula va fi „cel mai bun din 25 de frame-uri”, la fel ca și în sferturi.
- În semifinale, învingătorul va fi stabilit după sistemul „cel mai bun din 33 de frame-uri”. În fine, în marea finală câștigătorul va fi stabilit după „cel mai bun din 35 de frame-uri”.
Cum se va juca în finala
- Prima sesiune a finalei va avea 8 frame-uri. A doua sesiune va fi compusă din 9 frame-uri, a treia din 8 frame-uri. În fine, sesiunea finală va avea cel mult 10 frame-uri (se pot juca sau nu toate, în funcție de scorul de pe tabelă).
Cum sunt împărțiti banii la CM Snooker 2023
Câștigător: £500,000
Finalist: £200,000
Semifinale: £100,000
Sferturi: £50,000
Turul doi: £30,000
Turul întâi: £20,000.
Aici poți citi o amplă prezentare a Campionatului Mondial de Snooker.





