Cod galben de ninsori în 11 judeţe, de vineri seară. Stratul de zăpadă va fi consistent / Temperaturi minime negative în toată țara – Esential

Unsprezece județe se vor afla sub avertizare cod galben de ninsori de vineri seară până sâmbătă la prânz. În cea mai mare parte a Carpaților Occidentali și Meridionali va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent. De asemenea, potrivit meteorologilor, la vremea devine rece pentru această dată, cu temperaturi minime negative în toată țara.

Meteorologii au actualizat prognoza și anunță că de vineri, de la ora 15:00, și până sâmbătă la ora 14:00, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, iar mai ales în centru, sud-vest și în zona de munte, unde cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15-20 l/mp. La munte, treptat vor predomina ninsorile.

Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala și în Transilvania și local în zonele de deal din Moldova, Muntenia și Oltenia.

Conform Administrației Naționale de Meterologie (ANM), vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele estice, sud-estice și vestice în general, cu viteze de 40-50 km/h, iar în zona montană înaltă, rafalele vor depăși 60-70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

Meteorologii spun că la finalul săptămânii vremea va deveni rece pentru această dată, cu temperaturi minime negative în toate regiunile.

De asemenea, 11 județe se vor afla sub avertizare cod galben de ninsori de vineri seară, de la ora 20:00, și până sâmătă, la ora 14:00. Este vorba despre județele Alba, Argeş, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Sălaj şi Vâlcea.

Potrivit ANM, în cea mai mare parte a Carpaților Occidentali și Meridionali va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent. Din a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă (20 /21 noiembrie) și în prima parte a zilei de sâmbătă (21 noiembrie) în sudul și sud-vestul Transilvaniei, precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *