Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod roșu de ploi torențiale, valabilă marți, până la ora 14:30, pentru zone din județul Tulcea.
Potrivit meteorologilor, se vor semnala averse torențiale care vor acumula peste 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie puternică (cu viteze de 70…80 km/h), grindină mare, peste 4 cm, conform Agerpres.
Codul roșu vizează localitățile Baia, Topolog, Casimcea, Slava Cercheză, Nalbant, Mihai Bravu, Izvoarele, Stejaru, Ciucurova, Beidaud, Horia.
Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum șase ore.
Tulcea se numără printre județele care sunt sub avertizare cod galben de vreme extremă pe parcursul zilei de marți.
Sursă foto: Dreamstime.com






