Colegiul Medicilor propune reglementarea extinderii competenţelor pentru personalul care îngrijeşte pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 – Coronavirus

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a înaintat luni Ministerului Sănătăţii o propunere de adoptare prin Ordonanţă de Urgenţă a unor reglementări în domeniul sanitar, cu referire la asigurarea resurselor de personal medical şi la suspendarea temporară, pe durata pandemiei de COVID-19, a dispoziţiilor din Legea 95/2006, privind restricţiile de acordare a asistenţei medicale numai în domeniul competenţei înscrise în avizul de liberă practică eliberat de Colegiul Medicilor, relatează Agerpres.

Reprezentanţii Colegiului Medicilor din România au avut luni o întâlnire cu Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

“În acest moment, mulţi dintre colegii noştri medici, aflaţi în prima linie în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, nu sunt apăraţi în exercitarea profesiei de către o reglementare care să acopere situaţiile în care, deşi au o anumită specialitate, este nevoie să depăşească această competenţă înscrisă în avizul de liberă practică, mai ales pe fondul unor resurse medicale limitate, inclusiv resurse umane”, a afirmat preşedintele CMR, Daniel Coriu, citat într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în urma argumentelor prezentate de către reprezentanţii Colegiului Medicilor din România, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a fost de acord cu aceste puncte de vedere expuse în cadrul întâlnirii bilaterale, urmând ca, după avizul juridic, să iniţieze demersurile pentru elaborarea unui act normativ în acest sens.

Colegiul Medicilor din România precizează că această modificare “nu va fi echivalentă cu suspendarea” malpraxisului sau cu “imunitatea” medicului.

Conform CMR, propunerea transmisă luni Ministerului Sănătăţii vine în urma a numeroase sesizări făcute de medicii din ţară.

“Deşi vor să se afle în continuare în prima linie a luptei împotriva COVID-19, să îşi îndeplinească profesia cu dedicare şi să îngrijească pacienţii care au atât de mare nevoie de ei, vor să existe şi o reglementare clară a activităţii lor în aceste situaţii excepţionale, vor acte concrete, nu declaraţii şi asigurări verbale”, afirmă aceeaşi sursă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *