Comisia Europeană nu va propune sancţiuni împotriva sectorului nuclear din Rusia

Comisia Europeană a renunţat la un plan care prevedea sancţionarea sectorului nuclear din Rusia în cadrul noului set de sancţiuni, afirmă diplomaţi europeni citaţi de site-ul Politico.eu.
Comisia Europeană anunţase iniţial că statele din cadrul Uniunii Europene vor elabora planuri de sancţionare a industriei nucleare din Rusia, iar preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, ceruse sancţionarea companiei de stat Rosatom.
Dar iniţiativa a eşuat, au declarat joi după-amiază trei diplomaţi din cadrul Uniunii Europene.
Noile sancţiuni ale Uniunii Europene vor viza sectorul militar, inclusiv industria de apărare şi tehnologiile specifice. Vor fi aplicate sancţiuni precum blocarea activelor şi restricţionarea călătoriilor.
“Din nefericire, sectorul nuclear nu este inclus în propunerea” Comisiei Europene, a afirmat un diplomat dintr-un stat UE.
Conform altui diplomat, iniţiativa ar fi riscat să întâmpine opoziţia Ungariei în Consiliul Uniunii Europene. Şi Franţa a cerut o abordare prudentă, argumentând că multe centrale nucleare din Europa utilizează combustibil rusesc.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.
Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

Dezvăluirea momentului în cazul de dopaj în care e acuzată Simona Halep. Ce a provocat decalarea audierii româncei, programată pe 17 februarie la Londra | EXCLUSIV
PROSPORT.RO

Dragoș Gărdescu a deslușit misterul la America Express! De la ce vine, de fapt, porecla “Puya”
CANCAN.RO

‘M-a dus pe câmp, m-a înhățat de geacă și…’ – Ce i-a făcut șoferul microbuzului care o duce la muncă
GANDUL.RO