Criticată de Ilie Bolojan că a cheltuit un sfert de miliard de euro pe asocieri și studii de fezabilitate pentru proiectul mini-reactoarelor de la Doicești, Nuclearelectrica susține că proiectul „are un potenţial enorm de dezvoltare a industriei nucleare româneşti”.
- Rugat, vineri, într-un interviu pentru publicul HotNews, să dea un exemplu de „parazitare a cămărilor statului”, formulă folosită în ultima perioadă, premierul a numit proiectul construirii mini-reactoarelor de la Doicești.
- „Unul din proiectele de care s-a vorbit în acești ani a fost SMR de la Doicești. Știți cât a consumat Nuclearelectrica? 240 de milioane de dolari. Vom rămâne cu un teren și niște hârtii. Merita asta? În loc să facem investiții cu cap și să negociem clar contractele pentru a investi în nuclear cu adevărat în așa fel încât să avem dezvoltare în anii următori”, a spus premierul.
- În compania de proiect RoPower Nuclear SA, care se ocupă de mini-reactoare, compania de stat Nuclearelectrica și compania privată Nova Power and Gas dețin câte 50%.
Nuclearelectrica prezintă o cronologie a proiectului reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti, spunând că a ajuns în etapa pre-EPC, care precede contractarea propriu-zisă a construcţiei, după ce în februarie acţionarii au votat decizia de investiţie, cu condiţii suplimentare.
Într-un document privind stadiul derulării proiectului, transmis Bursei de Valori Bucureşti, Nuclearelectrica spune că RoPower Nuclear are de finalizat investigaţiile geotehnice pe amplasament, de continuat procesul de licenţiere şi de negociat atât contractul pre-EPC, cât şi contractele pentru materiale cu ciclu lung de fabricaţie. Urmează „definirea lanţurilor de aprovizionare şi pregătirea organizaţională pentru fazele următoare”.
„Poate deveni proiect reper”
Nuclearelectrica susține, în continuare, că proiectul este unul de securitate energetică.
„Proiectul SMR Doiceşti, deşi cu o capacitate instalată mai redusă faţă de reactoarele de mare capacitate, este, în egală măsură, un proiect de infrastructură mare, gândit pentru a oferi suplimentar securităţii energetice a României, o trăsătură esenţială: flexibilitate în sistemul energetic şi complementaritate resurselor regenerabile. De asemenea, proiectul SMR Doiceşti, odată implementat, poate deveni proiect reper pentru alte proiecte SMR la nivel naţional şi regional conducând în timp la atingerea de economii de scală şi sisteme replicabile. Iniţiat anterior înfiinţării Alianţei Industriale pentru SMR de la nivelul UE”, spune compania în documentul trimis BVB și citat de Newes.ro.
Compania de stat mai susține că proiectul mini-reactoarelor de la Doiceşti înseamnă „o măsură concretă a obiectivului acestei alianţe europene care urmăreşte ca tranziţia energetică europeană să deţină un portofoliu de soluţii cu emisii reduse” și insistă că SMR „reprezintă nu doar o capacitate de producţie de energie electrică, ci poate servi drept catalizator pentru decarbonizarea sectoarelor industriale intensiv energetice”.
„Proiectul SMR Doiceşti prezintă un potenţial enorm de dezvoltare a industriei nucleare româneşti, a Nuclearelectrica, a lanţului de furnizare, a sistemului educaţional asociat, al atragerii de investiţii.
De asemenea, Proiectul SMR Doiceşti este parte integrantă din Strategia de Investiţii a Nuclearelectrica, aprobată la nivelul acţionarilor SNN, alături de Retehnologizarea Unităţii 1 şi Proiectul Unităţilor 3 şi 4. Alături de Proiectul Unităţilor 3 şi 4 (pentru care a fost aprobat cu unanimitate parlamentară un Acord de Sprijin la nivel de Lege (Legea 24/2023), Proiectul SMR este o soluţie optimă de extindere a programului nuclear românesc nu doar din perspectiva creşterii capacităţii instalate, dar şi din cea a evoluţiei tehnologice. Similar Proiectului Unităţilor 3 şi 4, Proiectul SMR poate beneficia de sprijinul autorităţilor pentru a finaliza un proiect unic în Europa şi o bază nouă de dezvoltare pentru industria nucleară românească”, mai susține compania.
Nuclearelectrica mai spune că va continua dezvoltarea acestui proiect, „în conformitate cu acordurile statului român în plan internaţional, cu respectarea hotărârilor rezultate în baza aprobărilor corporative obţinute, conform statutului de companie listată, cu respectarea principiului utilizării eficiente a fondurilor aprobate şi alocate deja”.
Ce este proiectul de la Doicești
Proiectul a fost început în 2022, în mandatul ministrului PNL al Energiei Virgil Popescu și continuat de Sebastian Burduja. Argumentul construirii mini-reactoarelor a fost securitatea energetică a țării.
HotNews a scris că proiectul mini-reactoarelor nucleare de la Doicești a ajuns, la câțiva ani de la lansare, în următorul punct: peste 200 de milioane de dolari cheltuiți, absența unei decizii finale de investiție și o tranzacție imobiliară finalizată în favoarea partenerului privat al companiei de stat Nuclearelectrica.
Proiectul presupune construirea a șase reactoare nucleare de câte 77 MW la Doicești (Dâmbovița), pe un teren achiziționat în 2021 de compania privată Nova Power and Gas. L-a cumpărat cu cinci milioane de euro și l-a vândut companiei de proiect, din care face parte și statul, prin Nuclearelectrica.






