Concluziile lui Mihai Pintilii după ce FCSB a câștigat pe terenul campioanei CFR Cluj

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

FCSB s-a impus cu 1-0 pe terenul echipei CFR Cluj și s-a apropiat la șase puncte de campioana en-titre a României. La finalul meciului din Gruia, Mihai Pintilii și-a felicitat jucătorii și a vorbit despre lupta pentru titlu.

Mihai PintiliiFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Mihai Pintilii: „Victoria cu CFR ne ține în viață pentru titlu”

„CFR-ul este o echipă care se apără foarte bine. Am avut și în prima repriză ocazii foarte mari. Am controlat jocul, per total. Meritam victoria. Băieții au înțeles foarte bine indicațiile și au stat foarte bine în teren, mai ales mijlocașii centrali.

Ne bucurăm. Am venit să luăm cele trei puncte, le-am luat. Urmează un meci foarte greu cu FC Voluntari. Luăm fiecare meci în parte.

Sunt trei puncte, pentru asta am venit. Mai ales că veneam după meciul pierdut cu Farul și era normal să ne gândim doar la victorie. Asta cred că ne mai ține în viață pentru titlu. Se mai joacă. Mai sunt multe etape, iar în play-off se va decide totul.

Acum echipa a jucat foarte bine. Vor mai fi meciuri în care vor exista schimbări la pauză. Eu cred că băieții au demonstrat și merită cele mai multe felicitări pentru atitudinea pe care au avut-o. Au pasat, au avut posesia, au avut ocazii, au controlat jocul și îi felicit încă o dată.

Chiar dacă pierdeam sau făceam egal, în play-off se va decide totul. Cele șase echipe care vor intra, vor avea șanse egale” – Mihai Pintilii.

La o temperatură de -11 grade Celsius, FCSB-ul a controlat prima parte a jocului din etapa a 24-a a SuperLigii și a irosit mari șanse de a deschide scorul.

Simone Scuffet a avut mai multe intervenții de excepție, iar Ștefan Târnovanu a răspuns în repriza a doua.

Goalkeeper-ul FCSB-ului a intervenit decisiv la ocaziile lui Yeboah, iar pe final, oaspeții au dat lovitura prin Malcom Edjouma (min 88).

Clasament SuperLiga

1. CFR Cluj 50p

2. Farul Constanța 48p

3. Rapid București 45p

4. FCSB 44p

5. Universitatea Craiova 41p

6. Sepsi Sf. Gheorghe 33p.

spot_imgspot_img