Noul prim-vicepreşedinte al PNL, Dan Motreanu, a anunțat marți seară concluziile partidului său în urma discuțiilor purtate, în timpul zilei, cu președintele Nicușor Dan în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni.
Motreanu spune, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook, că liberalii îşi respectă promisiunea de a nu mai guverna cu PSD, iar în cazul în care social-democrații se angajează să realizeze reforme, liberalii pot vota un guvern minoritar al formațiunii conduse de Sorin Grindeanu, în timp ce PNL va rămâne în opoziţie.
De asemenea, noul număr 2 din PNL a adăugat că, dacă PSD nu vrea să îşi asume răspunderea guvernării, atunci liberalii vor forma un guvern minoritar alături de USR şi UDMR.
Mesajul lui Dan Motreanu după consultările de la Cotroceni:
- „PNL i-a prezentat președintelui Nicușor Dan soluția propusă pentru deblocarea crizei politice generate de PSD. Partidul Național Liberal propune învestirea unui guvern minoritar pe baza unui Acord pentru România, valabil până la sfârșitul anului.
- Este vorba despre angajamentul oricărui guvern de a continua măsurile pentru reducerea deficitului bugetar. Un alt aspect important îl reprezintă angajarea răspunderii în Parlament pentru toate proiectele care vizează reforme din PNRR, imediat după instalarea noului executiv.
- Partidele care semnează acest Acord trebuie să se angajeze să nu depună moțiuni de cenzură împotriva guvernului până la sfârșitul anului. Viitorul executiv trebuie să poată lucra și să pregătească bugetul pentru anul 2027.
- În condițiile în care partidele ar semna un astfel de Acord național, există două variante care pot fi luate în calcul: un guvern minoritar PSD sau un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR.
- În cazul în care PSD se angajează să realizeze aceste reforme, putem vota un guvern minoritar PSD, dar PNL va rămâne în opoziție.
- Dacă PSD nu vrea să își asume răspunderea guvernării, PNL va forma un guvern minoritar alături de USR și UDMR, având ca obiectiv îndeplinirea angajamentelor menționate.
- În acest fel, putem încheia criza politică generată de PSD. PNL își va respecta promisiunea de a nu mai guverna alături de PSD.”
Soluțiile anunțate anterior de PNL
Două dintre scenariile aflate acum pe masa negocierilor pentru desemnarea unui nou premier de către președintele Dan au fost înainte de premierul demis Ilie Bolojan. Liderul PNL a propus două variante pentru ieșirea din conflict.
Prima dintre variante este formarea unui guvern minoritar PNL – USR – UDMR. Ilie Bolojan s-a arătat dispus să nu fie el propunerea de premier. „A fost o discuție pe această temă și eu nu mă cramponez, sub nicio formă, de poziția de premier”, a declarat el, duminică, într-o emisiune la Digi.
Potrivit aritmeticii parlamentare, PNL are 76 parlamentari, USR – 59 de parlamentari și UDMR – 31 de parlamentari. În total, cele trei partide se bazează pe 166 de voturi, mult sub pragul de 233 pentru învestirea guvernului.
Sorin Grindeanu a declarat luni seară că nu PSD nu va susține un guvern minoritar PNL-USR-UDMR. În replică, secretarul general PNL, Robert Sighiartău, i-a cerut demisia.
De notat că nici cele 76 de voturi ale PNL nu sunt singure întrucât partidul a decis că va exclude pe cei care sfidează decizia partidului și votează guvernul Veștea. Potrivit G4Media, 15 parlamentari PNL au votat luni seară.
Guvern PSD
Formarea unui guvern în jurul PSD este o altă variantă pe masa negocierilor. PNL și USR au respins prin mai multe decizii interne să formeze o nouă coaliție cu PSD, dar, duminică seară, Ilie Bolojan nu a exclus susținerea unui asemenea guvern.
„În condițiile în care s-ar ajunge la o astfel de situație, la propunerea președintelui României și cu acordul celorlalte partide, se poate discuta asta, dar nu doresc să mă apuc să discut de persoane în momentul de față”, a răspuns liderul PNL la Digi24.
Cu ce propunere au venit liberalii la consultări
La ieșirea de la consultări, Ilie Bolojan a spus marți că formațiunea lui a propus un guvern minoritar în jurul PSD sau unul minoritar format din PNL-USR-UDMR. PNL va vota inclusiv guvernul minoritar în jurul PSD dacă se încheie un acord pe cele mai importante teme, a precizat el.
„Am prezentat președintelui României poziția PNL în această situație dificilă în care suntem. Având în vedere modul în care s au derulat lucrurile PNL consideră ca o formula realistă este o formulă care să se bazeze într-o condiție de bază pe un acord politic pe un pact pentru România care să fie valabil până la sfârșitul anului”, a declarat Bolojan, după întâlnirea cu șeful statului.
- Consultările de la Palatul Cotroceni covocate de președintele Nicușor Dan au fost LIVETEXT pe HotNews.
„Considerăm ca după un astfel de acord care poate fi convenit într-o zi sau două se poate recurge la una dintre cele 2 ipoteze: un guvern minoritar format din PSD sau un guvern minoritar USR-PNL-UDMR. Noi angajându-ne că se va da un vot pentru un guvern dacă nu se va opta pentru un guvern alături de partenerii noștri. Vom avea un birou național în care vom clarifica aceste aspecte”, a adăugat liderul PNL.






