Condusul defensiv – ce să faci pentru a evita accidentele

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Condusul a devenit o necesitate. Suntem tot timpul în trafic, în întârziere sau în aglomerație. Aceasta este și cea mai des folosită scuză pe care o folosim în fiecare luni dimineață – am fost prins în trafic. Pe de altă parte, ritmul alert al societății cotidiene ne face să fim din ce în ce mai neatenți, iar acest aspect se poate transforma într-o fracțiune de secundă într-o situație deloc plăcută.

România se regăsește adesea în topul deceselor cauzate de accidentele rutiere. Și chiar dacă reușești să te ferești de astfel de incidente, este aproape imposibil să nu fii implicat cel puțin o dată într-un accident rutier minor, doar cu pagube materiale. Sigur că există o mulțime de firme care te pot ajuta pentru a rezolva cât mai repede toate formalitățile care țin de procesul de reparație și vorbim aici inclusiv de redactarea cererii de despăgubire. Un bun exemplu în acest caz ar fi o cerere despagubire Grawe, dar firma de asigurări te va ajuta în acest sens. E bine să știi că poți primi ajutor specializat, dar și mai bine ar fi să eviți astfel de incidente, adoptând o conduită preventivă.

Ce înseamnă să conduci defensiv

Atunci când vorbim despre condusul defensiv, ne referim la acea modalitate de a conduce automobilul cu dorința de a reduce cât mai mult pericolele. Există anumite tehnici care, odată aplicate, pot ajuta orice șofer să stăpânească mult mai bine mașina, prevenind accidentele. În sens larg, conduita preventivă ține de adaptarea vitezei la condițiile de drum, respectarea semnelor de circulație și alte elemente ce țin de bunele practici ale șoferilor. 

7 reguli de aur în adoptarea conduitei preventive

Fie că ești începător și vrei să descoperi regulile de aur în adoptarea conduitei preventive sau doar vrei să mai treci în reviste principalele aspecte ce țin de siguranța la volan, ți-am pregătit o listă care s-ar putea să te ajute:

  • Nu renunța la centura de siguranță – Da, e foarte posibil ca și tu să ai senzația că centura de siguranță e incomodă. E o teorie pe care tot mai mulți șoferi aleg să o adopte, fără să să gândească la un lucru: purtarea centurii de siguranța salvează mii de vieți în fiecare an. 
  • Ignoră smartphone-ul și focusează-te pe drum – Ne e tot mai greu să lăsăm telefonul deoparte și asta pentru că toți ne-am creat lumi virtuale. Suntem tot timpul conectați pe rețele de socializare, acolo unde ne-am creat un univers perfect, iar de cele mai multe ori ne scufundăm în online și uităm să trăim cu adevărat, să trăim autentic. Sigur că fiecare dintre noi are dreptul să aleagă dacă petrece mai mult sau mai puțin timp cu telefonul în mână, dar toți ar trebui să neglijăm smartphone-ul atunci când suntem la volan. Doar o secundă de neatenție te poate costa mult, mult prea mult.
A26. Damage@news20.ro@cerere despagubire Grawe 2
  • Nu urca la volan dacă te simți obosit – Probabil că acesta este cel mai răspândit sfat pe care îl primești de la oamenii din jurul tău și trebuie să știi că nu e doar un mit. E foarte important să fii odihnit atunci când urmează să conduci, mai ales dacă pleci la drum lung. Ești obosit? Caută o variantă pentru a amâna puțin călătoria. Sigur îți va prinde bine.
  • Fii atent la dinamica traficului – E foarte important să fii atent la modul în care celelalte mașini se deplasează pe șosea. Concentrează-te și asigură-te că respecți semnele de circulație.
A26. Damage@news20.ro@cerere despagubire Grawe 3
  • Fii atent la indicatoare – Un aspect important în conduita preventivă este reprezentat de adaptarea vitezei la condițiile de drum. Dacă ești atent la indicatoare, poți adapta viteza pentru orice sector de drum.

Așadar, nu e deloc greu să adopți un stil de conducere responsabil. Tot ce trebuie să faci e să pui în aplicare aceste reguli pe care, de altfel, le-ai învățat și atunci când ai făcut școala de șoferi.

spot_img