Conferință Națională în perioada 28-30 mai, la 150 de ani de la nașterea lui Nicolae Iorga – Capital

Nicolae Iorga a fost un dar al lui Dumnezeu nu numai pentru România, ci și pentru cunoașterea unei lumi întregi. Dar Iorga a trăit intens pentru noi, românii, și a reușit să pună pe scena mondială, istoriografia noastră. Marele istoric a fost deschizător de drumuri în dragostea de neam, în scrierea istoriei românești. Fără Iorga, istoria acestui neam ar fi fost un gol imens în sufletele noastre.

Iorga este omniprezent în știința istoriei. De aceea, noi trebuie să-l cinstim și evocarea marii sale personalității trebuie să fie un eveniment național. Și unde îl putem sărbători mai bine decât la el acasă, la Vălenii de Munte.

Consiliul Județean Prahova și Muzeul de Istorie și Arheologie Ploiești, în parteneriat cu Centrul pentru Studii de Intelligence și Geopolitică Aplicată și cu reprezentanți ai Academiei Română, având drept colaboratori media Radio România Actualități, Evenimentul istoric, Ancheteonline.ro, Incisiv de Prahova organizează la Muzeul ”Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte, prima ediție a Conferinței Naționale ” Iorga, după Iorga”, dedicată vieții, activității, operei și învățămintelor sale lăsate generațiilor care au urmat.

Cine va fi prezent în cadrul Conferinței

Conferința este dedicată unor prelegeri ținute de academicieni, istorici de la Academia Română, de la diferite institute de istorie din țară, profesori universitari, oameni de știință, jurnaliști care abordează teme legate de viața lui Iorga la Vălenii de Munte, opera de geniu a lui Iorga, istoriografia lui Iorga, curentul naționalist, Iorga și Marea Unire, relațiile lui Iorga cu regalitatea, relațiile lui Iorga cu legionarii, moartea martirică a marelui savant.

Va fi invitată presa locală și națională ( ziare, radio, televiziune). Vom avea invitați speciali de la Consiliul Județean Prahova, Primăria Vălenii de Munte, parlamentari, consilieri locali și județeni. Cuvântul de deschidere îl va avea președintele Consiliului Județean, Iulian Dumitrescu, gazda acestui eveniment. Dezbaterea va fi moderată de un reprezentant al Academiei Române.

În cadrul programului, vom avea sesiuni de cunoaștere a locurilor în care Nicolae Iorga a copilărit și și-a creat opera, la Vălenii de Munte, vom vizita Muzeul Nicolae Iorga din Vălenii de Munte, unde istoricii vor ține scurte alocuțiuni.

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *