Coreea de Nord susține că Joe Biden este un “câine turbat”, care ar trebui bătut cu un băț – International

Coreea de Nord a lansat o critică violentă la adresa candidatului prezidențial american Joe Biden, numindu-l pe fostul vicepreședinte un “câine turbat”, scrie France 24.

Atacul verbal a fost unul feroce, chiar și pentru standardele Phenian-ului.

Biden “a avut îndrăzneala de a ponegri demnitatea conducerii supreme a Republicii Populare Democrate Coreene”, a scris agenția de presă oficială a statului, joi.

“Câinii turbați ca Biden pot răni multe persoane dacă li se permite să alerge de capul lor”, adaugă ziarul. “Ei trebui bătuți cu un băț. Acest lucru ar fi benefic și pentru SUA.”

Nu a fost clar imediat ce anume a provocat furia Phenian-ului, însă echipa de campanie a lui Biden a eliberat o reclamă săptămâna aceasta, prin care condamnă politica externă a lui Trump, susținând: “dictatorii și tiranii sunt lăudați, aliații noștri sunt dați la o parte”. Cuvântul tiran este folosit chiar în momentul în care o fotografie cu Trump și Kim Jong Un, dând mâna, apare pe ecran.

KCNA a părut să citeze una dintre insultele favorite ale lui Trump la adresa candidatului – Joe Adormitul – când a transmis că americanii îl numesc “Biden care nu s-a trezit încă din somn”.

Biden “a arătat un semn de demență în stadiu terminal”, a adăugat KCNA. “Pare că a sosit vremea să se despartă de lumea aceasta.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *