Coronavirus: Austria anunță o testare masivă a populației – Coronavirus

Austria va efectua o campanie de testare Covid-19 pe scară largă în încercarea de a scurta a doua carantină, care va începe marți, a declarat duminică cancelarul Sebastian Kurz, citat de AFP.

Făcând aluzie la testele masive efectuate în Slovacia vecină, Kurz a afirmat la postul public de radio ORF: “Am decis, aici, în Austria (…) de vom urma aceeași cale”.

În Slovacia, au fost testate două treimi din populație, în urmă cu două săptămâni, cu un rezultat de puțin peste 1% teste pozitive.

Sâmbătă, Kurz anunțare o înăsprire a măsurilor anti-coronavirus în Austria, cu închiderea școlilor și a magazinelor considerate neesențiale începând de marți până cel puțin în 6 decembrie, în încercarea de a atenua avansul pandemiei.

Duminică, el a explicat că testele masive ar putea permite țării să repornească o serie de activități în decembrie, fără a preciza însă dacă acest program va avea anvergura celui din Slovacia.

“Vrem să efectuăm teste pe scară mare la finalul carantinei pentru ca școlile și alte sectoare să poată redeschide în deplină securitate”, a spus cancelarul, care a adăugat că profesorii vor fi printre primii testați.

Guvernul va oferi mai multe detalii legate de acest proiect, care va fi o “provocare logistică”, săptămâna viitoare, potrivit lui Kurz.

Cancelarul a fost criticat pentru că a întârziat să aplice măsuri mai radicale în toamnă, când epidemia a reînceput să capete amploare.

O carantină parțială a fost instaurată în urmă cu două săptămâni.

Țara cu 8,8 milioane de locuitori a fost relativ scutită de primul val din primăvară, dar al doilea val exercită o presiune puternică asupra sistemului de sănătate.

Duminică, autoritățile au anunțat 5.665 noi cazuri – o cifră interioară zilelor precedente – și, pentru prima oară din 2 octombrie, un număr de infecții active în scădere.

Dar numărul persoanelor la terapie intensivă (aproape 600) a crescut cu 30% într-o săptămână.

În total, în Austria au fost înregistrate 1.829 decese legate de Covid-19, potrivit bilanțului oficial.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *