Coronavirus în lume: Acord în Congresul SUA pentru pachetul de susținere economică de 900 mld. dolari / Polonia oprește și ea zborurile dinspre Marea Britanie – Coronavirus

Cele mai noi informații despre pandemie, LIVETEXT:
—————————-
:
08.09 Polonia va opri luni, de la miezul nopții, zborurile dinspre Marea Britanie
07.37 Acord în Congresul SUA pentru al doilea cel mai mare pachet de asistență economică din istoria țării
05.07 Ce știm despre noua tulpină apărută în Regatul Unit
—————————-
Italia a depistat un pacient infectat cu noua tulpină de coronavirus identificată în Marea Britanie, a anunțat duminică Ministerul italian al Sănătății.
Experții din Uniunea Europeană au ajuns la concluzia că vaccinurile actuale împotriva coronavirusului rămân eficiente împotriva noii variante de Covid-19 observată în special în Marea Britanie, a anunțat guvernul german duminică seara.
Ambasadorii țărilor membre ale Uniunii Europene vor avea luni o întâlnire de criză la Bruxelles dedicată restricțiilor de călătorie cauzate de noua tulpină de coronavirus.
Circa 7,9 milioane de doze suplimentare de vaccin împotriva COVID-19, dintre care aproximativ 5,9 milioane produse de laboratorul Moderna, vor fi livrate în SUA începând de luni, a anunțat duminică un responsabil de la Washington.