Coronavirus: Medicii elvețieni îndeamnă persoanele vulnerabile în fața Covid să își exprime în avans dorințele pentru sfârșitul vieții – Coronavirus

Doctorii elvețieni i-au îndemnat pe cei vulnerabili la complicații Covid-19 să își declare dorințele privind tratamentul la sfârșitul vieții în avans pentru a ajuta la reducerea presiunii asupra unităților de terapie intensivă, ceea ce a adus critici din partea grupurilor activiste, relatează Reuters.

Pro Senectute Schweiz, o organizație pentru vârstnici, a spus că apelul medicilor este prematur și excesiv, dar doctorii insista că astfel de decrete ale pacienților sunt necesare în realitatea sfâșietoare cu care se confruntă în tratarea pacienților critici în timpul acestei pandemii.

Cadrele medicale cu resurse limitate și spații limitate la ATI se pot confrunta uneori cu dileme agonizante.

Avertizând că Elveția se confruntă cu o problemă în creștere în ceea ce privește paturile ATI, Societatea Elveţiană de Medicină Intensivă a cerut săptămâna aceasta celor care se află într-o situație de risc crescut, inclusiv oamenilor de peste 60 de ani, cu sau fără alte boli asociate precum boli de inimă și diabet, să își declare dorințele în cazul în care se întâmplă ce e mai rău.

”Acest lucru va veni în spirijinul rudelor voastre, dar și a echipelor de terapie intensivă, în timp ce iau decizii astfel încât tratamentul să poată fi făcut în modul cel mai bun posibil în confrmitate cu dorințele individuale ale pacienților”, a spus Societatea.

Antonio Cuzzoli, care era șeful de terapie intensivă în spitalul Cremona din Italia până în iulie, a spus că în timp ce coronavirusul a făcut din Lombardia punctul zero a infecțiilor în martie și aprilie, unii pacienți au comis ”acte de eroism” refuzând tratamentul.

Până acum, sistemul se confruntă cu o presiune, dar încă rezistă, cu o capacitate neutilizată încă în mare parte din țară, potrivit datelor.

”Suntem acum sub pragul de 600 de pacienți Covid spitalizați. Este un pas bun, dar suntem departe de a ne relaxa”, a spus Bertrand Levrat, director al Geneva University Hospital, pentru Reuters.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *