Coronavirus: Milano poate genera un nou val de infecții din cauza aglomerației, avertizează un renumit specialist – International

Situația din Milano, capitala economică a Italiei, „este un pic explozivă” din cauza numărului mare de persoane care ”se reîntorc în circulație”, cu riscul de a provoca un nou val de contagiuni, a estimat vineri un renumit virolog itaian pentru La Repubblica, citează AFP.

“Situația din Milano este un pic explozivă, pentru că au fost o mulțime de oameni care au rămas închiși acasă în timp ce erau bolnavi”, deoarece nu au putut fi testați, a explicat profesorul Massimo Galli , șeful departamentului de boli infecțioase de la prestigiosul spital milanez Sacco.

„Avem un număr foarte mare de persoane infectate care se reîntorc în circulație”, a adăugat el, referindu-se la reluarea treptată a activităților industriale și comerciale și la ridicarea treptată a carantinei începută pe 4 mai în Italia.

El a remarcat riscul de a fi nevoie să se reinstituie măsurile de carantină dacă cifrele de îmbolnăvire încep să crească din nou, fapt care ar avea un impact psihic și social urias asupra oamenilor.

“Este un fapt că redeschiderea poate prezenta probleme. Regiunea noastră (Lombardia, din care Milano este capitala) ar trebui să se întoarcă la izolare, dar și anumite zone din Piemont și Emilia-Romagna”, zice el.

Lombardia și capitala sa Milano sunt zonele cele mai afectate de epidemia de Covid-19, cu aproape 15.000 de decese și peste 80.000 de cazuri de infectare, Italia înregistrând în total aproape 30.000 de decese pentru mai mult de 215.000 de cazuri.

Imaginile cu multimi de oameni, multi dintre ei fără măști, care se plimbau prin Milano pentru a lua un aperitiv la soare, joi, au ținut primele pagini ale ziarelor italiene.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *